Record de încasări pentru filmele americane în 2009
Precedentul record în box-office-ul anual a fost de 9,68 miliarde, în 2007.
Totalul încasărilor din 2009 are toate şansele să crească semnificativ până la sfârşitul anului, în condiţiile în care, în preajma Crăciunului, vor fi lansate producţii care se anunţă a fi mari succese de casă, cum ar fi "Avatar", regizat de James Cameron, şi "Sherlock Holmes", în care joacă Robert Downey Jr. şi Jude Law. Analistul Paul Dergarabedian, preşedintele diviziei de box-office a Hollywood.com, apreciază că încasările totale din acest an în SUA vor ajunge, în final, la 10,6 miliarde de dolari.
Cele mai mari încasări din 2009 le-au realizat, până acum, SF-ul "Transformers: Revenge of The Fallen", aproape 400 de milioane de dolari, şi cel mai nou film din seria "Harry Potter" (foto), 300 de milioane.
Singurul lucru care ar mai rămâne de văzut ar fi dacă filmele produse în SUA vor reuşi să depăşească şi recordul global de încasări anuale.