Record greu de atins: patru persoane la premiera „Antichrist"-ului lui von Trier

27 martie 2010 1:29   Actualitate
Ultima actualizare:

Dintre acestea, două au cedat după 15 minute de la începerea filmului. Sala pustie a reflectat lipsa de interes a românilor pentru acest thriller macabru. Deşi scenariul nu are implicaţii religioase, nu este exclus ca publicul românesc, mai mult sau mai puţin tradiţionalist, să fi fost descurajat, în parte, de programarea acestei pelicule chiar înaintea Paştelui.

„Porcărie plictisitoare"

Doi dintre cumpărătorii de bilet la pelicula care a şocat o lume întreagă prin violenţă, nuditate şi scene de sex sadic, au ajuns la film din pură întâmplare: „Ne plimbam prin mall şi ne-am decis să mergem la cinema. «Antichrist» sună bine. Sunt curios să văd care este intriga, adică sper să fie de acţiune", a declarat Mădălin, un tânăr de 20 de ani, cu puţin înainte de începerea proiecţiei.

Pelicula, care a generat controverse imediat după premieră, la ediţia din 2009 a Festivalului de Film de la Cannes, a fost anticipată cu interes de un alt cuplu. În ciuda faptului că au fost atraşi de trailerul vizionat în prealabil, Bogdan (28 de ani) şi prietena lui, Andreea ( 20 de ani), nu au rezistat decât 15 minute la „o porcărie plictisitoare".

Exclamaţii şi gemete suspecte

Publicul mai „rezistent" - format din patru persoane - a urmărit până la capăt filmul, cu destul de mult interes: ocazional, momentele de „intensitate dramatică", derulate printre scenele de sex brutal şi automutilare, erau punctate de exclamaţiile, onomatopeele şi gemetele suspecte ale celor din sală.

Pelicula danezului Lars von Trier, în care un bărbat şi o femeie trec prin experienţe limită, regresive, după decesul copilului lor, nu s-a bucurat de succes nici pe plan internaţional. Filmul a avut încasări modice, de numai câteva sute de mii de dolari.Şocant

Regizorul Lars von Trier a declarat că pentru scenele de sex explicite din „Antichrist“ a recurs la profesionişti: „Am folosit staruri porno. De fapt, a fost ciudat, pentru că în scena în care ea îl masturbează pe el până ţâşneşte sânge, cei doi nu se mai opreau. Nu înţelegeam ce se întâmplă. Ulterior, mi s-a spus că în pornografie nu ai voie să te opreşti până nu îţi dă regizorul comanda“.

Mai multe