Red Bull, iureş în calificările de la Melbourne

27 martie 2010 10:27   Actualitate
Ultima actualizare:

Declaraţiile lui Lewis Hamilton sau ale lui Fernando Alonso s-au adeverit sâmbătă pe circuitul Albert Park de la Melbourne. Red Bull are cele mai rapide monoposturi în acest debut de sezon. Noile creaţii ale designerului Adrian Newey zboară de parcă ar avea aripi şi au dominat sesiunea de calificări din Australia.

Webber, care spera la un pole position în faţa compatrioţilor săi, a fost depăşit cu doar o zecime de secundă de Sebastian Vettel, singurul pilot care a coborât sub 1 minut şi 24 de secunde pe tur până acum, cu1:23,919.

Spaniolul Fernando Alonso a fost singurul care s-a putut măsura cu cei doi piloţi Red Bull, fiind la doar două zecimi de pole, şi urmând să plece al treilea, avându-l alături pe campionul mondial Jenson Button.

Monoposturile Mercedes nu au reuşit nicio îmbunătăţire faţă de cursa precedentă, urmând să plece de pe poziţiile şase şi şapte, cu Nico Rosberg din nou mai bine clasat faţă de Michael Schumacher, cei doi avându-l în faţa lor pe Felipe Massa.

Marea dezamăgire a calificărilor a suferit-o însă campionul mondial din 2008, Lewis Hamilton, care nu a reuşit să ajungă în runda a doua, printre primele 10 locuri. Hamilton va pleca de pe poziţia a 11-a.

Iată grila de start pentru Marele Premiu al Australiei:

Linia 1: Vettel (Red Bull)/Webber (Red Bull)L2: Alonso (Ferrari)/Button (McLaren)L3: Massa (Ferrari)/Rosberg (Mercedes)L4: Schumacher (Mercedes)/Barrichello (Williams)L5: Kubica(Renault)/Sutil (Force India)L6: Hamilton (McLaren)/Buemi (Toro Rosso)L7: Liuzzi (Force India)/De la Rosa (Sauber)L8: Hulkenberg (Williams)/Kobayashi (Sauber)L9: Alguersuari (Toro Rosso)/Petrov (Renault)L10: Kovalainen (Lotus)/Trulli (Lotus)L11: Glock (Virgin)/Di Grassi (Virgin)L12: Senna (HRT)/Chandhok (HRT)

Mai multe