Regele Spaniei, Juan Carlos, a abdicat după 39 de ani de domnie
Regele Spaniei Juan Carlos a renunţat luni la tron după 39 de ani de domnie. El a abdicat în favoarea fiului său Felipe.
Primul ministru al Spaniei, Mariano Rajoy, a anunţat vestea şi a precizat că va fi organizată o şedinţă de guvern de urgenţă în urma deciziei suveranului, informează El Pais.
Juan Carlos, în vârstă de 76 de ani, a cedat prerogativele în favoarea fiului său Felipe în vârstă de 46 de ani.
Update 12.14. Premierul Spaniei a anunţat că Regele Juan Carlos va transmite personal motivele pentru care a ales să predea tronul fiului său.
Regele a urcat pe tron la moartea lui Francisco Franco, în noiembrie 1975, şi-a construit popularitatea conducând tranziţia în Spania către democraţie, după care s-a confruntat cu un final de regim marcat de probleme de sănătate şi scandaluri.
El a fost criticat în mai multe rânduri de presă şi diverşi observatori politici pentru stilul de viaţă luxos şi cheltuielile mari pe care le făcea Casa Regală deşi Spania traversează o perioadă de criză puternică.
Juan Carlos s-a căsătorit la Atena, la 14 mai 1962, cu Prințesa Sofia a Greciei și Danemarcei, fiica regelui Paul al Greciei. Ea era ortodoxă însă s-a convertit la roman-catolicism pentru a deveni regină a Spaniei. Împreună au două fiice și un fiu.
La 8 mai 2010 regele a fost operat cu succes de un nodul la plămânul drept, la un spital din Barcelona. În aprilie 2012 Juan Carlos a trebuit să fie supus unei intervenții chirurgicale la Spitalul San Jose din Madrid, după o cădere la o vănătoare privată în Botswana. El a suferit o fractură triplă de șold.