Reguli pentru folosirea instalaţiilor de gaze
Pentru a veni în sprijinul consumatorilor, Distrigaz a pregătit un ghid de bune practici în domeniu. Una dintre acestea vizează siguranţa instalaţiilor. Ca să nu ai surprize neplăcute, Distrigaz recomandă verificarea acestora o dată la maxim doi ani şi revizia la interval de maxim 10 ani.
Repararea aparatelor de utilizare a gazelor naturale (aragaz, centrale termice) se efectuează exclusiv de către firme autorizate de ANRE şi ISCIR.
Consumatorul are obligeţia de a efectua, prin intermediul firmelor autorizate de ISCIR, verificarea aparatelor destinate producerii de apă caldă menajeră şi a cazanelor pentru încălzirea centrală.
Revizia este obligatorie în urma neutilizării instalaţiei o perioadă mai mare de 6 luni sau după orice accident. În cazul în care sesizaţi probleme în reţea stingeţi toate focurile, nu aprindeţi chibrituri, nu actionaţi întrerupătoarele, nu folosiţi lifturile, nu utilizaţi aparatele electrice.
Racordarea aragazului
Instalarea acestuia se face numai de către persoane sau societăţi autorizate de ANRE. Dacă racordul este flexibil, acesta trebuie să fie atestat tehnic pentru utilizarea în instalaţiile de gaze naturale.
La expirarea duratei de utilizare, racordul flexibil trebuie înlocuit. Înainte de aprinderea focului trebuie să asiguraţi ventilarea încăperilor. În centralele termice şi în încăperile cu aparate de consum cu flacără liberă ventilaţa trebuie să fie permanentă.
Dacă aparatul nu este automat trebuie aerisită zona - minim cinci minute înainte de aprinderea focului.
Măsuri de siguranţă
Înainte de aprinderea focului se verifică:
- existenţa ventilaţiei permanente în încăperile cu aparate de consum cu flacără liberă; - existenţa unui tiraj corespunzator în cazul aparatelor de consum racordate la coş; - se controleaza robinetul de manevra al aparatului de consum;- se asigură accesul aerului de ardere în focarul aparatului de consum prin deschiderea fantelor pentru accesul aerului în focar, pornirea ventilatorului; - se verifică funcţionarea aparatului de automatizare, dacă aceasta există; - se asigură ventilarea focarelor aparatelor de consum.
Documente necesare
Dacă vreţi să nu mai plătiţi la comun consumul de gaze, aveţi posibilitatea să vă branşaţi separat. Pentru asta, aveţi nevoie de următoarele acte:
- copie de pe B.I./C.I .; - copie de pe actul de deţinere a spaţiului/închiriere, cu acordul coproprietarilor sau al proprietarilor (după caz) şi copii B.I. (C.I.) ale acestora; - acordul investitorului coloanei de gaze naturale; - acordul Asociaţiei de Proprietari. Toate aceste documente se depun la sediul Distrigaz.