Renunţă Chivu la naţională?
Duşmanii tradiţionali ai selecţionerului, Victor şi Ioan Becali, n-au ratat prilejul de a-l mai critica o dată pe Lucescu jr după partida cu Ucraina.
Citeşte şi
S-a supărat Chivu: «Nu mai vorbesc un an!»
Alarmă, Răzvan! România a pierdut penibil în Ucraina
„Dacă eram în locul lui Chivu nu mă duceam la niciun meci cu Ucraina sau cu mama lui Ucraina! Mai ales după accidentarea gravă pe care Cristi a suferit-o", a spus Victor Becali.
„Dacă vom continua cu aceste rezultate negative, unor fotbalişti li se va lua pofta de a reveni la naţională", a fost declaraţia cu iz de ameninţare dată de Giovani.
Acesta a lăsat de înţeles că unul dintre cei care ar putea renunţa la prima reprezentativă este chiar căpitanul Cristi Chivu, cel care, înainte de partida de sâmbătă, a anunţat că intră în silenzio stampa până în 2011!
„Cristi aşteaptă un an să vadă modul în care merg lucrurile în fotbalul românesc", a afirmat Ioan Becali despre căpitanul României, cel care are pe conştiinţă golul trei al ucrainienilor, când şi-a trimis mingea în proprie poartă.
Deşi se înţelese cu Răzvan Lucescu să joace doar în amicalul cu Ucraina întrucât a avut un sezon lung şi obositor, Cristi Chivu a rămas alături de restul lotului, plecând şi el în cantonamentul din Austria.
Dinu despre Lobonţ: «Nici Stalin n-ar fi încasat primul gol»
Revenirea la echipa naţională, după mai bine de un an de absenţă, n-a fost de bun augur pentru Bogdan Lobonţ. Venit la lot cu câteva kilograme în plus, în condiţiile în care n-a apărat decât în trei partide la AS Roma în sezonul 2009-2010, „Lobby" a gafat nepermis la primul gol al Ucrainei, marcat de Aliev, iar la reuşita de 2-2 a primit mingea printre picioare.
Veteranul în vârstă de 32 de ani a fost criticat dur la final de către un fost selecţioner, Cornel Dinu. „Despre Lobonţ, pot să spun că primul gol, de la 40 de metri, nu îl lua nici Stalin", a spus „Procurorul".