Reţea de spărgători de apartamente anihilată în Bucureşti
O reţea de hoţi formată din cinci femei şi un bărbat care reuşeau să intre în casele oamenilor sub diferite pretexte, după care le furau bani sau bunuri, a fost anihilată de poliţiştii bucureşteni.
Cei şase, toţi din sectorul 5 al capitalei, susţineau, pentru a putea intra în casele victimelor, că au veşti sau pachete de la rudele acestora plecate în străinătate, că sunt de la deratizare etc., iar după aceea le furau bani, bijuterii şi alte lucruri, valoarea totală a prejudiciilor fiind de zeci de mii de euro.
"Cei în cauză au săvârşit asemenea fapte atât anul trecut, cât şi pe parcursul acestui an. Ei intrau în locuinţele oamenilor, de regulă persoane în vârstă, sub diferite pretexte şi le luau acestora banii, bijuteriile şi ce mai apucau", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, pentru Agerpres.