Revoltă înăbuşită la englezi

22 iunie 2010 16:55   Actualitate
Ultima actualizare:

Anglia - Algeria 0-0. Dacă semieşecul cu Statele Unite a mai mers, cel cu nord-africanii a stricat prietenia în tabăra engleză.

Mai mulţi jucători au vociferat după meci, punând la îndoială metodele lui Fabio Capello. Fără iubite şi neveste, distracţie ioc, muncă pe rupte. „Pentru ce?", păreau a-şi spune fotbaliştii.

Ceva trebuia schimbat. Aşa că John Terry şi-a asumat rolul de cap al iminentei răscoale, încercat şi de un sentiment de răzbunare, după ce Capello i-a luat banderola de căpitan.

„O să avem o discuţie cu antrenorul, în care vom da cărţile pe faţă. Dacă se supără, asta e", spunea plin de încredere jucătorul lui Chelsea duminică. Între timp, lucrurile s-au mai calmat.

„Don Fabio" a apelat iar la metodele sale specifice. „Terry şi-a ales greşit cuvintele, a făcut o mare greşeală" - altfel spus, „o ofertă de nerefuzat".

În plus, nici un alt jucător nu părea foarte dornic să-şi pună cenuşă-n cap. Singur împotriva tuturor, Terry s-a recunoscut învins şi a plecat capul, la ţanc pentru meciul decisiv cu Slovenia.

„I-am spus antrenorului că are tot sprijinul meu, iar dacă am supărat pe cineva, îmi cer scuze".

Mai multe