Revoluţia de catifea
Fostul preşedinte Vaclav Havel a dat startul sâmbătă manifestărilor din Cehia de marcare a 20 de ani de la Revoluţia de catifea, care au cuprins o dezbatere politică, concerte de muzică live şi participarea unor celebrităţi internaţionale, relatează AP.
Rockerul Lou Reed, soprana Renee Fleming şi cântăreţul de muzică folk Joan Baez au fost printre cei care au luat parte la concertul de sâmbătă transmis la televiziunea naţională.
Au fost transmise de asemenea mesaje din partea preşedintelui american Barack Obama, a fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov şi a cancelarului german Angela Merkel, cât şi salutări din partea starurilor rock Mick Jagger şi Bono.
Havel, în vârstă de 73 de ani, a fost co-autorul manifestului pentru drepturile omului Charta 77 şi a petrecut mai mulţi ani în închisoare înainte de a deveni preşedintele Cehoslovaciei în urma revoluţiei paşnice din 1989 care a răsturnat regimul comunist, notează Agerpres.