Rezultatele renumărării voturilor nule: Băsescu -1260, Geoană - 987

14 decembrie 2009 12:30   Actualitate
Ultima actualizare:

Membrii Biroului Electoral Central au dat rezultatul final al renumărării începute vineri. Astfel, au fost validate 2247 de  voturi iniţial anulate după cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, dintre care 1260 de voturi valabile pentru Traian Băsescu şi  987 pentru Mircea Geoană. Rezultatul va fi transmis CCR.

Erorile constatate la renumărarea voturilor nule, a precizat reprezentantul BEC, au fost chestiuni de ''interpretare'' de la un buletin de vot la altul şi au fost determinate, consideră el, de oboseala acumulată de membrii secţiilor de votare în momentul numărării în primă instanţă a voturilor înregistate la scrutinul prezidenţial.

''Chestiuni de interpretare aş menţiona ştampile aplicate tangent sau netangent cu chenarul în care era votat un candidat, ştampile aplicate pe ambele chenare, dar pe unul s-a aplicat ştampila cu menţiunea ''votat'', pe celălalt s-a aplicat cotorul ştampilei. Chestiuni de genul acesta le-au scăpat membrilor secţiilor de votare şi ne bucurăm că am putut să le verificăm din nou şi să facem lumină şi în acest caz'', a spus Muhuleţ.

Totodată, acesta a subliniat că procesul-verbal este înaintat acum Curtea Constituţională, urmând ca judecătorii să ia o decizie.

Mai multe