Rică Răducanu a primit cadou un Opel 4x4!

27 ianuarie 2010 17:29   Actualitate
Ultima actualizare:

Fostul portar de legendă al Rapidului, Rică Răducanu, a părăsit umilitor Giuleştiul, fiind trimis la pensie de George Copos.

Chiar dacă oficial nu mai este angajatul lui George Copos, care în ultima perioadă îi oferea un salariu derizoriu, de numai 9 milioane de lei vechi pe lună, Rică Răducanu se descurcă.

Mai mult decât atât, se foloseşte de o maşină care aparţine tot patronului rapidist. "Tamango" conduce un Opel Antara, 4x4, în valoare de 25 de mii de euro, care a ajuns la el prin intermediul lui Nae Manea.

Rică Răducanu povesteşte cu umor cum a ajuns să-i conducă maşina lui George Copos.

"E maşina lui de serviciu, a primit-o de la George Copos, dar nu prea îi place. Aşa că mi-o mai dă mie din când în când. Eu nu am bani de jeep, dintr-o pensie amărâtă ce bani să strâng? Noroc cu fratele Nae că nu uită de mine", spune fostul portar al vişiniilor, care atunci când era jucător activ îl luase sub aripa sa pe actualul antrenor al Rapidului.

Mai multe