RITUAL SATANIC! O mamă i-a scos ochii propriului fiu cu o lingură
O femeie din Mexic a recurs la cel mai grotesc gest făcut de o mamă. Ea i-a scos ochii propriului fiu pentru a împiedica sfârşitul lumii.
Maria del Carmen Rios Garcia credea că săptămâna viitoare va veni sfârşitul lumii şi atât ea, cât câţiva membrii ai familiei credeau că prin uciderea băiatului va scăpa de acest blestem care s-a năpustit asupra omenirii.
Fernando, copilul căruia i s-au scos ochii, a fost salvat de către vecini, care au fost alertaţi de ţipetele copilului şi ale unchiului său, Jesus, care ieşise în stradă pentru ajutor.
Copilul afost transportat de urgenţă la spital cu un elicopter, iar mama sa împreună cu alţi şase membri ai familiei au fost arestaţi.
"Erau extrem de obsedaţi de religie. Spuneau mereu că diavolul este aproape şi că lumea se va sfârşi", a povestit un vecin, potrivit The Sun.