Rochie de 85 de kg pentru nunta regală!
Ce creator de modă nu ar vrea să o îmbrace pe Kate Middleton, logodnica prinţului William, în cea mai importantă zi din viaţa ei?
În urmă cu o lună, Asociaţia de Turism a Municipiului Bucureşti a lansat o provocare: un concurs de schiţe pentru rochia de mireasă pe care Kate Middleton ar urma să o poarte în acest an, pe 29 aprilie, când se va căsători cu prinţul William. Designerul Lorand Coza a acceptat această provocare.
1.000 de metri de tull, câţiva metri de mătase naturală, peste 1.500 de trandafiri şi multă muncă. Acestea sunt elementele principale care stau la baza celei mai sofisticate şi mai mari rochii din Maramureş.
„Cred că există şanse ca rochia aceasta să fie selectată de Kate Middleton, mai ales că sunt elemente în care m-am inspirat din rochia prinţesei Diana", a spus creatorul de modă. Acesta spune că elementele care leagă rochia semnată de el cu cea a regretatei prinţese sunt amploarea şi aerul regal foarte bine evidenţiat.
„Rochia are în interior mătase naturală pentru a se mula mai bine pe piele iar partea de jos a rochiei conţine aproximativ 1.500 de trandafiri şi boboci realizaţi manual din tull. Rochia cântăreşte 85 de kilograme, pe care însă cea care o poartă nu îi simte ca atare pentru că greutatea este foarte bine proporţionată", explică Lorand Coza.
Cifrele rochiei
Schiţele rochiei create de Lorand Coza vor ajunge, pe 14 februarie, chiar la familia regală din Anglia, trimise de asociaţia care a iniţiat concursul. Iată cum arată rochia de mireasă, în cifre:
* 1.000 metri de tull* 3 metri de mătase naturală* 1.500 de trandafiri din tull* 6 metri are trena* are 85 de kilograme * 2.000 de euro au costat doar materialele
Nuntă mare în Anglia
Kate Middleton se căsătoreşte cu prinţul William pe 29 aprilie. Nunta din Anglia este cel mai aşteptat eveniment monden al anului
Mai citeşte:
Kate Middleton a purtat la o nuntă rochie neagră
Prinţul William şi Kate Middleton nu vor să aibă servitori la casa lorPrinţul William şi Kate Middleton, la prima ieşire ca logodnici