Român maltratat într-o puşcărie din Italia după o condamnare dubioasă - VIDEO

3 decembrie 2010 16:59   Actualitate
Ultima actualizare:

Nu se opresc sesizările pe care le primim la redacţie legate de abuzurile fizice, investigative şi juridice la care au fost supuşi cetăţeni români din Italia. Citiţi aici povestea unui român acuzat de un viol.

Romică Ceauşu (36 de ani) se află în închisoare din toamna anului 2007 şi până acum a trecut deja prin două faze ale unui proces în care este acuzat de viol.

Vezi şi:

Povestea incredibilă a unei tinere mutilate de soţul taliban! FOTO/VIDEO

O româncă nevinovată a petrecut aproape trei ani în detenţie, în Italia

Un român a violat o femeie şi a forţat un câine să o penetreze

Ambele instanţe l-au fost găsit vinovat, deşi nu există probe concludente împotriva lui. Avocata românului, Francesca Di Nardo, ne-a spus că atunci când a preluat acest caz „şi-a pus mâinele în cap". Di Nardo susţine că a trimis sesizări principalelor cotidiene, dar şi emisiunii "Striscia la Notizia".

„Clientul meu este acuzat în baza unor presupuneri, iar dovezile care-i demonstrează nevinovăţia nu au fost luate în seamă. Este scandalos ce au făcut anchetatorii, dar la fel de scandalos este că presa italiană a refuzat să scrie despre acest caz", ne-a declarat Di Nardo.

Ceauşu este acuzat - împreună cu alţi trei români - de două violuri care au avut loc pe 10 şi 20 septembrie 2007, în zonele Tor Vergata şi respectiv Finocchio, la periferia est a Romei. Aşa cum relata şi presa atunci, două cupluri de italieni au fost atacate şi jefuite de un grup de bărbaţi cu cagule pe faţă. Fetele au fost în ambele cazuri violate, după care victimele au foste deposedate de bunurile de valoare.

Vezi înregistrările VIDEO cu românul bătut cu sălbăticie în închisoare, obţinute de avocata lui

Romică Ceauşu a fost reţinut pe 23 septembrie de poliţie în baza descrierii uneia dintre victime, potrivit căruia agresorul era „înalt şi robust". În plus, românul locuia într-o baracă în zona unde au avut loc delictele. Deşi în momentul agresiunii era întuneric, iar violatorii aveau cagule pe faţă, una dintre victime „l-a recunoscut" pe Romică din fotografii.

Mai mult, investigatorii au avut pe mână declaraţia unui alt român, Victor Popa (35 de ani) care a furnizat şi un alibi pentru Ceauşu. Această declaraţie nu a mai fost însă inclusă în dosar întrucât Popa a dispărut la puţin timp după ce a fost interogat.

Mai multe