România, faţă în faţă cu „coşmarul” Norvegia! De 15 ani ne tot bat!

18 decembrie 2015 9:04   Actualitate
Ultima actualizare:

Naționala de handbal feminin a României va juca diseară, ora 21.45, în direct la Dolce Sport 1, contra Norvegiei, în semifinalele Campionatului Mondial. Nordicele sunt “coşmarul” fetelor noastre, din 2000 şi până acum noi nereuşind să ne impunem, deşi ne-am întâlnit de şapte ori.

La Campionatul European de Handbal Feminin din 2000, România a jucat cu Norvegia în grupe. La data de 10 decembrie am jucat meciul direct şi am câştigat cu scorul de 26-22. De atunci însă a început dezastrul. Iată rezultatele:

  • 2000 (Jocurile Olimpice): România – Norvegia 16-28
  • 2008 (Jocurile Olimpice): România – Norvegia 23-24
  • 2009 (Campionatul Mondial): România – Norvegia 24-25
  • 2013 (Calificări Euro): România – Norvegia 23-25
  • 2013 (Calificări Euro): România – Norvegia 18-30
  • 2014 (Campionatul European): România – Norvegia 19-27
  • 2015 (Campionatul Mondial): România – Norvegia 22-26

Bilanţ: 7 victorii pentru Norvegia

Totuşi, în această ediţie a CM, Norvegia a început cu o înfrângere, 25-26 cu Rusia, dar şi-au revenit şi au bătut tot, inclusiv pe noi în grupe, 26-22. Pentru a înţelege forţa Norvegiei în handbalul feminine vă prezentăm pe scurt palmaresul:

  • Cinci medalii olimpice dintre care două de aur (2008 şi 2012)
  • Opt medalii mondiale dintre care două de aur (1999 şi 2011)
  • Zece medalii europene dintre care şase de aur (1998, 2004, 2006, 2008, 2010, 2014)
Mai multe