«Românii au venit în Spania exclusiv pentru a deveni delincvenţi»

27 aprilie 2010 7:39   Actualitate
Ultima actualizare:

Liderul PP din Badalona, Xavier Garcia Albiol, departe de a-şi cere scuze pentru materialele electorale cu mesajul ”Nu vrem români”, insistă: ”Majoritatea românilor sunt oameni cinstiţi. Dar ţiganii români au venit în Spania doar ca să fure. Poate că mai e câte unul care trăieşte din vânzare de fier vechi, dar majoritatea infracţiunilor din Salut şi Llefia (n.r. cartiere din Badalona) sunt comise de ţigani”, explică Albiol, citat de cope.es.

Liderul PP din Badalona, Garcia Albiol, nu-şi cere scuze pentru jignirile aduse românilor, dar îşi nuanţează declaraţiile. Partidul Socialist îi cere însă, în mod public, să renunţe la cursa electorală.

Fluturaşii împărţiţi sâmbătă pe străzile din Badalona nu reprezintă primul atac al liderului PP din Badalona la adresa românilor.

În data de 16 aprilie, invitat la o emisiune tv la Canat Catala, Garcia Albiol a declarat: ”Românii au venit în Spania exclusiv pentru a deveni delincvenţi”. Ulterior, în aceeaşi emisiune, Albiol îşi mai “nuanţase” discursul, menţionând că atunci când a spus ”români” se referea doar la ţiganii români.

Citeşte pe adevarul.es ultimele reacţii din scandalul cu tentă rasistă de la Badalona

Mai multe