Românii ne fac de ruşine. Au ocupat o staţie de metrou din Londra

16 octombrie 2014 15:47   Actualitate
Ultima actualizare:

Numărul românilor cerşetori din Anglia a crescut foarte mult după ridicarea interdicţiilor la 1 ianuarie 2014. Mulţi conaţionali au invadat parcurile centrale şi staţiile de metrou, unde şi-au instalat taberele.

Mai mulţi cerşetori români, despre care se bănuieşte că ar fi de etnie rromă, au ocupat mai multe zone de fiţe, transformând capitala britanică într-o mahala, scrie Daily Mail.

În ultimul an şi jumătate, în jur de 40 de cerşetori s-au instalat în Park Lane şi într-o staţie de metrou din apropiere, unde s-au bătut, au urinat în public şi au dus la pierderi de zeci de mii de lire sterline, deoarece turiştii ocolesc zona.

''Suntem din România. Suntem din Uniunea Europeană. Avem nevoie de ajutor. Daţi-ne o casă, daţi-ne o casă şi nu vom mai fi aici'', a declarat o femeie, care a dorit să rămână anonimă, pentru Evening Standard.

''Afacerea mea a fost distrusă de ei. Când le zic să plece, urlă, nu înţeleg. Dorm în afara magazinului şi miros a urină. Îşi fac nevoile unde vor'', explică patronul unui magazin situat în apropierea Park Lane. Patronul spune că întreg grupul e controlat de unul sau doi membri, care în urmă cu câteva săptămâni au mutat tabăra din parc în metrou.

''Zona trebuie curăţată în fiecare zi, lasă în urmă cartoane, haine, pungi, pantofi şi folosesc metroul pe post de toaletă. E o mahala'', explică o femeie care se ocupă cu curăţenia în zonă.

 ''Săptămâna trecută a trebuit să chemăm poliţia, deoarece se certau între ei'', a explicat un angajat al unui magazin din zonă.

Comportamentul românilor îi aţâţă cu atât mai tare pe locuitori, cu cât trebuie să plătească consiilor locale 500.000 de lire sterline pe an pentru curăţenia oraşului.

Mai multe