Românii şi-au luat 33.000 de ani de concediu medical în şase luni
De frică să nu rămână fără loc de muncă, unii români apelează la concediul medical. Sunt judeţe unde numărul concediilor de boală se apropie de numărul de asigiuraţi.
“Este o soluţie comodă din punct de vedere medical, este o soluţie care nu presupune costuri şi care rezolvă temporar problema”, explică Sorin Faur, directorul unei firme de audit şi consultanţă.
Statul a plătit peste 400 de milioane de lei pe concedii medicale în şase luni. Angajatorul plăteşte numai primele cinci zile. Aşa se face că, în Gorj de exemplu, plafonul pentru acest an al Casei naţionale de Asigurări de Sănătate s-a epuizat.
“Molima” concediilor care a dat în unele judeţe e greu de dovedit. În topul judeţelor, cu cele mai multe concedii medicale date în raport cu numărul de asiguraţi se află Doljul, Aradul şi Hunedoara, urmate de Olt şi Botoşani. De la anul ar putea inta în acţiune poliţia concediilor medicale.