Românul care a învins banca

19 august 2010 16:40   Actualitate
Ultima actualizare:

O sucursală a Volksbank, din judeţul Mehedinţi, a fost îngenunchiată de un oltean căruia unitatea bancară i-a reţinut abuziv mai multe comisioane. Simţindu-se furat, tânărul a cerut sprijinul Protecţiei Consumatorilor. Şi a primit înapoi banii!

În urmă cu trei ani, severineanul a apelat la sucursala Volksbank din Turnu Severin, pentru a face un credit imobiliar.

A semnat un contract prin care se angaja să plătească, timp de 12 luni, un comision de risc la împrumutul luat pe 25 de ani.

Numai că banca a uitat de condiţiile iniţiale şi a încasat comisionul pe trei ani, dar i-a mărit totodată şi dobânda. Omul a observat, cu stupoare că, în ultimul timp, rata i-a crescut foarte mult.

Nemulţumit, el s-a adresat, în urmă cu două săptămâni, cu o plângere la Protecţia Consumatorilor Mehedinţi. Zilele trecute a primit o înştiinţare prin care i se aducea la cunoştinţă că sesizarea se confirmă, iar banca i-a restituit banii reţinuţi ilegal.

"E un credit ipotecar în valoare de peste 100.000 lei. Banca mi-a restituit 10.000 de lei. Erau bani pe care mi i-a luat în plus în decurs de trei ani de când am contractat împrumutul", ne-a spus tânărul care nu a dorit să-şi dezvăluie identitatea.

Reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor spun că plata comisionului trebuia suspendată, lucru care nu s-a întâmplat.

"El trebuia să plătească acel comision de risc un an de zile după care, dacă nu înregistra întârzieri la plata ratelor, era suspendat. Nu a fost aşa, ci s-a încasat în continuare. I-au mărit şi dobânda şi, astfel, s-a ajuns la 9.970 de lei", a spus Ionuţ Sibinescu, inspector şef de la Protecţiei Consumatorilor Mehedinţi.

«Multe dintre comisioane sunt în afara legii»

Toate neregulile legate de contractele de credit trebuie sesizate în scris la Protecţia Consumatorilor. Reclamaţia trebuie însoţită de copii după contractele încheiate cu banca, toate depunându-se la sediul oficiului.

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor sunt obligaţi , după verificarea situaţiei în teren, să trimită o înştiinţare reclamantului cu rezultatele controlului.

"Cele mai frecvente comisioane sunt, în momentul de faţă, în afara legii: comisionul de risc, mărirea dobânzii în afara contractului, perceperea unui comision pentru plata de către altcineva decât titularul de contract, comision pentru plătirea ratei în avans", a spus Ionuţ Sibinescu, inspector şef la Protecţia Consumatorilor Mehedinţi.

Mai multe