Ronaldinho, cel mai bun fotbalist al deceniului

11 decembrie 2009 6:47   Actualitate
Ultima actualizare:

Ronaldinho, 29 ani, a fost ales pe baza voturilor cititorilor World Soccer, exprimate în cele 10 anchete anuale organizate de publicaţia britanică între 2000 şi 2009, care au fost transformate în puncte.

Brazilianul, câştigător al titlului de cel mai bun jucător al anului în anchetele World Soccer din 2004 şi 2005, a reuşit să-i devanseze în clasamentul celor mai bun fotbalişti ai deceniului pe Lionel Messi şi pe portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid).

FC Barcelona, deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, a fost desemnată 'echipa anului 2009' de revista britanică.

Lionel Messi, 22 ani, câştigătorul Balonului de Aur 2009, este primul argentinian premiat de World Soccer, după Diego Maradona, desemnat jucătorul anului 1986, când a cucerit titlul mondial cu naţionala 'albiceleste'. Reprezentanţii clubului FC Barcelona au dominat, de altfel, ierarhia celor mai bun jucători ai anului, podiumul fiind completat de mijlocaşii Andres Iniesta şi Xavi.

După doar un sezon petrecut la conducerea tehnică a echipei FC Barcelona, Pep Guardiola a fost recompensat de World Soccer cu titlul de 'antrenor al anului', după ce a reuşit să realizeze tripla campionat-Cupa Spaniei-Liga Campionilor. Tehnicianul catalan i-a devansat pe germanul Felix Magath (VfL Wolfsburg) şi pe scoţianul Alex Ferguson (Manchester United).

Mai multe