Rose Marie, cu Salvarea la prezentarea de modă

8 ianuarie 2010 19:15   Actualitate
Ultima actualizare:

Manechinul Rose Marie Florescu a fost la un pas să ajungă la spital joi seară. În timp ce se pregătea să defileze pe podiumul clubului Princess din Regie, blondei i s-a făcut brusc rău şi s-a dezechilibrat.

Speriat, designerul Adrian Pescariu, organizatorul prezentării de modă, a chemat imediat ajutoare.

O echipă a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a venit imediat în club şi i-a acordat primul ajutor lui Rose Marie, care era deja lividă la faţă: „Mi-au luat tensiunea şi mi-au administrat un calciu. Am făcut o cădere de calciu, probabil pe fondul de stres şi oboseală. Acum mă simt mai bine", ne-a declarat manechinul, care a devenit mămică în urmă cu şase luni.

Deşi Pescariu i-a sugerat să nu mai defileze, Rose Marie nu a vrut să stea departe de podium, spunând că se simte suficient de bine: „M-am speriat foarte tare când am văzut-o cât era de palidă. Am rugat-o să bea o limonadă, am ieşit cu ea să ia o gură de aer, însă îi era la fel de rău", ne-a povestit Pescariu. De fapt, Rose Marie nu a vrut să rateze prezentarea şi implicit onorariul de 200 de lei.

Mai multe