Roxana Ciuhulescu a testat avioanele de război din Afganistan
A aşteptat un an şi jumătate ca să primească aprobarea pentru a pleca în Afganistan!
Roxana Ciuhulescu a mers într-una dintre cele mai periculoase zone din lume la momentul actual, unde a testat doi „monştri" ai tehnologiei de război: cel mai nou vehicul terestru dedicat operaţiunilor militare, MRAP, şi elicopterul Black Hawk.
Roxana a testat şi elicopterul Black Hawk
Pentru această călătorie, Roxana a avut nevoie de aprobarea Ministerului Apărării Naţionale de a pleca, alături de o delegaţie specială, ca să realizeze un reportaj ce va fi difuzat duminică, de la ora 10.00, în cadrul emisiunii „ProMotor" (PRO TV). În Kandahar, cea mai mare bază militară din Afganistan, adrenalina a atins cote alarmante pentru vedetă, atunci când a simţit, pe pielea ei, cu ce senzaţii se confruntă soldaţii prinşi într-o ambuscadă.
„Răsturnări, incendiu, panică, zgomot, miros de carburant şi pericol iminent de explozie, prin asta am trecut atunci când m-am urcat în simulatorul de război al bolidului MRAP", spune Roxana.