Roxana Ionescu nu se desparte de soţ: «Şi peste 10 ani mă văd alături de Laurenţiu»

1 august 2011 9:03   Actualitate
Ultima actualizare:

De ceva vreme, în presa mondenă apar zvonuri conform cărora fosta «Mama Natură» ar divorţa de  Laurenţiu Gheorghe. Roxana Ionescu dezminte aceste informaţii şi susţine că se vede şi peste 10 ani alături de soţul ei.

Într-un interviu acordat Pro TV Magazin, Roxana Ionescu vorbeşte despre viaţa profesională şi cea personală. Vedeta a mărturisit că atât ea, cât şi soţul ei, omul de afaceri Laurenţiu Gheorghe sunt foarte concentraţi pe carieră.

"Am fost şi o să rămân întotdeuna un om echilibrat şi asta mă ajută să îmbin ambele planuri: personal şi profesional. Eu şi Laurenţiu apreciem interesul deosebit pe care ni-l acordă presa şi ne vedem în continuare de familia frumoasă pe care o construim.

Nu mă puneţi să dau din casă. Deocamdată construim amândoi (şi eu şi soţul meu) în plan profesional", a spus Roxana.

Fosta «Mama Natură» spune despre ea că nu este o fire geloasă fiindcă are tot ce-şi doreşte. Întrebată, unde se vede peste 10 ani, Roxana a fost categorică.

"Experienţa anterioară mă determină să fiu rezervată în declaraţii. Ceea ce vă pot spune cu siguranţă este că mă văd alături de Laurenţiu, urmându-mi cu plăcere cariera pe care mi-o doresc", a spus ea.

Mai multe