Roxana Ionescu şi mama ei seamănă ca două picături de apă
Luni seară, Roxana Ionescu şi mama ei, Liliana Ionescu, au fost invitate în platoul emisiunii nocturne de la Acasă TV. Cele două au povestit despre viaţa lor, într-o confesiune mamă- fiică.
Mama Roxanei a făcut dezvăluiri despre relaţia pe care o are cu fata ei. "Noi vorbim despre orice subiect. Mi-a povestit totul, de mică. Greutăţile ei mi le-a mai ascuns, pentru că a vrut să mă ferească", a declarat Liliana Ionescu.
Roxana a mărturisit că, în ciuda relaţiei foarte apropiate cu părinţii ei, au fost momente când a preferat să nu le spună acestora anumite lucruri. "Într-adevăr, am avut mici secrete faţă de mama şi tata. Le-am ascuns atunci când încă nu ştiam dacă să fac un pas sau nu. Nu le-am spus că divorţăm decât atunci când am decis să facem pasul acesta", a declarat vedeta.
Deşi sunt mamă şi fiică, Roxana şi Liliana par mai degrabă două surori
"Noi simţeam că ei nu mai sunt ca la început, dar ea nu ne-a spus nimic. Am rămas în relaţii foarte bune cu Laurenţiu. Noi ne avem nimic cu băiatul. Chiar de ziua mea mi-a dat mesaj", a povestit mama Roxanei.
Aceasta are o mare dorinţă în ceea ce o priveşte pe fiica ei, dorinţă din păcate neîmplinită până acum. "Îmi doresc foarte mult un nepoţel. Făt Frumos să fie cum îşi doreşte ea. Să o iubească şi să fie ea fericită", a declarat Liliana.
Mama natură a vorbit şi despre cum trebuie să fie bărbatul ideal, cel alături de care va împlini dorinţa mamei sale de a avea urmaşi. "Trebuie să fie frumos, nu neapărat blond sau brunet. Până acum nu am simţit fluturaşi pentru nimeni. Nici nu mă grăbesc, am timp că îl aştept", a mărturisit Roxana.