Roxana Mihalache, partenera lui Radu Mazăre: «Ne ştim de mai mult de cinci ani»
Chiar şi aşa, în afară de trabucul şi basca roşie, "mărci înregistrate", Mazăre a "etalat" şi un întreg alai de prezenţe feminine: "Nici un bărbat nu poate avea toate femeile din lume, dar este dator să încerce", după cum a afirmat el însuşi, zâmbind. Însă de data aceasta a avut şi o parteneră "oficială": pe Roxana Mihalache, care îşi prezenta prima colecţie din carieră.
Luni, proaspăt lansata creatoare de modă, în vârstă de 24 de ani, a dezvăluit pentru "Acces direct" că relaţiile dintre ea şi primarul Constanţei durează de mai multă vreme: "Ne-am cunoscut de ceva timp, acum mai mult de cinci ani", a spus Roxana. Tânăra a recunoscut că l-a însoţit pe politician în recenta excursie făcută de către acesta în Honduras.
Ea a dat din colţ în colţ când a fost întrebată ce anume a atras-o la Radu Mazăre: "Are foarte multe calităţi. Dar are şi defecte, ca orice om, pe care i le ştie toată lumea. Dar nu mă deranjează nimic la el. Aşa l-am cunoscut şi l-am luat ca atare", a încercat ea să-şi explice sentimentele.
I-a fost mult mai uşor însă să vorbească despre carieră. Deşi se ocupă de design vestimentar de ceva timp, ea s-a lansat abia acum, a dezvăluit Roxana: "Fac haine bărbăteşti de patru ani, dar aceasta e prima mea colecţie. Lucrez împreună cu sora mea, împreună muncim la hainele pe care le facem. Şi Radu a purtat haine făcute de mine", a spus ea.
Călătoria în Honduras nu a fost prima - şi cu atât mai puţin ultima - dintre excursiile sale alături de primarul Constanţei: "Am mai fost şi în alte vacanţe. El hotărăşte când şi unde mergem, el este bărbatul!" Şi până acum acum Radu Mazăre se pare că a ales bine destinaţiile, deoarece Roxana spune că a fost încântată de fiecare excursie.
Citeşte şi: