Roxana Nemeş, promovată în buricul târgului

6 noiembrie 2012 16:37   Actualitate
Ultima actualizare:

Cea mai nouă piesă a Roxanei Nemeş (23 de ani), „Tu amor", este promovată într-un mod inedit. Fragmente din videoclipul acesteia sunt difuzate, la intervale regulate, pe panoul publicitar amplasat pe magazinul Cocor din Bucureşti.

Astfel, Roxana este prima vedetă care are parte de o astfel de promovare. Până acum, acesta spaţiu a fost rezervat doar pentru reclame. Roxana Nemeş nu pierde vremea şi este concentrată la maximum pe promovarea noului ei single, „Tu amor". Blondina ştie că imaginea este la fel de importantă ca şi reclama, aşadar a acţionat în consecinţă. Primul pas a fost să-şi schimbe look-ul.

O admiratoate înfocată a Madonnei, şi-a tras o coafură nouă, inspirată fiind de cea pe care diva americană a avea acum câţiva ani. „Mi se pare că acest stil mă caracterizează, mi se potriveşte", ne-a spus cântăreaţa, care tocmai a reuşit o premieră.

Frânturi din videoclipul piesei sale, „Tu amor", pot fi urmărite de cei care trec prin zona Unirii pe un panou imens, montat pe magazinul Cocor. 

„Filmuleţul se difuzează de trei zile şi este afişat cam de o sută de ori pe zi", ne-a spus senzuala blondină.

Mai multe