Rusia şi-a inaugurat primul tren de mare viteză

17 decembrie 2009 21:17   Actualitate
Ultima actualizare:

Trenul, vopsit în roşu şi gri, culorile Societăţii căilor ferate ruseşti (RZD), a fost lansat din gara moscovită Leningrad, urmând să parcurgă distanţa până la destinaţie în trei ore şi 45 de minute, faţă de trenul expres care o acoperă în patru ore şi 30 de minute, transportând 600 de pasageri.

Furnizat de grupul german Siemens, "Sapsan" (şoim pelerin, în limba rusă) va putea atinge viteze de 250 km/h între cele două oraşe aflate la 650 km unul de altul, ceea ce constituie o premieră în Rusia, scrie Agerpres.

Contractul de mai multe sute de milioane de euro încheiat de RZD cu Siemens prevede livrarea a opt exemplare ale acestui tren de model Velaro şi asigurarea unor servicii de întreţinere timp de 30 de ani.

Preşedintele director general al RZD, Vladimir Iakunin, care face parte dintre pasagerii primei curse, a subliniat că Sapsan "nu este doar un tren, ci o altă viaţă, o altă tehnologie, un alt transport".

Interogat despre securitatea Sapsan, în contextul atentatului împotriva Nevski Express soldat cu 27 de morţi, Iakunin a subliniat că "volumul de eforturi depus în acest sens este fără precedent", dar nu a precizat care sunt aceste eforturi.

Mai multe