S-a ales praful de afacerile deschise de Prigoană

30 mai 2014 22:48   Actualitate
Ultima actualizare:

Un Disneyland în miniatură! A fost visul din copilărie al omului de afaceri Silviu Prigoană, pe care l-a transformat în bussines în vara anului 2007. Atunci, era „megaprofitabil”. Acum, are lacăte pe porţi!

Cel mai mare centru de distracţii în sală din România se desfăşura până mai ieri pe o suprafaţă de 2.500 de metri pătraţi, chiar în inima Capitalei, la etajul 4 în magazinul Unirea. Sute de persoane, adulţi şi copii, au încercat aici pistele de bowling, mesele de tenis sau de biliard şi multe alte echipamente de agrement de ultimă generaţie.

Afacerea, demarată cu o investiţie de aproximativ 3 milioane de euro, a mers ca pe roate şi a umplut conturile lui Prigoană până acum doi ani, când omul de afaceri a renunţat la bussinesurile sale pentru cariera de politician. Cu noii proprietari, Fun Land a mers din rău în mai rău, în cele din urmă fiind închis pentru întârzieri la plata chiriei.

Un mesaj postat pe uşă anunţa clienţii că “Disneylandul“ s-a închis

Potrivit unor angajaţi, patronii Fun Land datorează complexului Unirea aproximativ 2 miliarde de lei vechi. «Vineri, 2 noiembrie, parcul de distracţii a fost închis, ca avertisment. Pentru că nu şi-au plătit chiria, de luni nu au mai fost primiţi în complex. Rămâne închis până se achită datoriile», a declarat pentru Click! unul dintre agenţii care păzesc intrarea în incinta Fun Land.

Mai multe