S-a aruncat în fântână, supărat că-l înşeală nevasta. A doua oară!

26 decembrie 2010 8:44
Ultima actualizare:

A ieşit pe stradă şi s-a aruncat în prima fântână pe care a văzut-o.

Câţiva localnici au auzit vaietele omului şi au alertat imediat pompierii şi poliţiştii. Până la sosirea echipelor de intervenţie, oamenii au reuşit să-l scoată din puţ cu forţe proprii, informează redacţia din Târgovişte a ziarului Adevărul de Seară.

Norocul lui Stelian a fost că apa nu depăşea o jumătate de  metru. Totuşi, în urma căderii, bărbatul a suferit o fractură cranio-cerebrală, fiind transportat de urgenţă la Spitalul din Moreni.

Acum câteva luni, Dumitrică Stelian a mai încercat să-şi pună capăt zilelor, tot aruncându-se într-o fântână şi tot din cauza geloziei.

Bătrânul este în evidenţa medicului de familie ca fiind suferind psihic.

Poliţia efectuează cercetări, în vederea stabilirii circumstanţelor în care s-a produs incidentul.

Mai multe