S-a despărţit Andreea Bălan de Keo? Ce spune artista despre separare

12 martie 2014 11:41   Actualitate
Ultima actualizare:

S-au iubit şapte ani, dar acum se pare că despre idila lor se vorbeşte la timpul trecut. Andreea Bălan şi Keo, unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz, s-ar fi despărţit, deşi mulţi îi vedeau în faţa altarului.

Cântăreaţa şi artistul nu mai formează un cuplu. Potrivit revistei Ciao!, Andreea Bălan(29 de ani) şi Keo (35 de ani) s-ar fi separat, iar motivul este unul destul de comun în multe cupluri. Conştientizând că anul acesta împlineşte 30 de ani, Andreea a început să facă presiuni asupra iubitului ei spunându-i că îşi doreşte o familie cu el şi bineînţeles un copil.

Cum nu s-au înţeles asupra acestui aspect, Keo preferând să se bucure în continuare de burlăcie, cântăreaţa ar fi pus punct idilei lor.

În timp ce fostul iubit s-ar fi mutat deja din apartamentul unde locuiau împreună şi îi plătea chirie artistei, Andreea Bălan a petrecut până în zori în club, cu un alt artist în vogă. Bărbatul în compania în care a fost văzut distrându-se de zor este nimeni altul decât Matteo.

Pusă în faţa unei astfel de informaţii, Andreea Bălan a infirmat zvonurile potrivit cărora nu ar mai forma un cuplu cu Keo. "Dezmint oficial această ştire, Totul a fost doar de decor", a scris solista pe contul ei oficial de Facebook, făcând aluzie la noul său single, intitulat chiar aşa, "Decor". 

Citeşte şi:

Ce spune Matteo despre distracţia din club cu Andreea Bălan

Mai multe