S-a lansat în afaceri! Cu ce se ocupă Geanina Corondan după ce a fost concediată de la TVR

17 martie 2014 8:18   Actualitate
Ultima actualizare:

Dacă până nu de mult era cunoscută ca una dintre cele mai nonconformiste vedete de televiziune, ei bine, Gianina Corondan şi-a schimbat brusc planurile. Fosta vedetă tv şi-a deschis propria afacere, un after school.

Datorită firii sale exuberante, dar şi faptului că este mai tot timpul cu zâmbetul pe buze şi cu o glumă la purtător, vedeta a fost solicitată, anul trecut, să predea nişte cursuri la un after school din Bucureşti, scrie www.ziarulring.ro.

"Mi-am zis «De ce nu?» şi m-am dus, înţelegându-mă de minune cu piticii. Pentru că primeam din ce în ce mai multe solicitări, am zis «Hopa, de ce să nu îmi deschid eu un astfel de centru, exact aşa cum îmi doresc?». Aşa a luat fiinţă Gianinani Place...", a povestit Gianina Corondan. "Tărâmul distracţiei", aşa cum îi place vedetei să-l numească, a început să funcţioneze de câteva săptămâni, ea concepând o serie de 12 cursuri diferite, menite să-i introducă pe copii în lumea muzicii, a teatrului, a filmului, a modei sau a dansului.

În urmă cu două săptămâni, s-a încheiat procesul pe care Gianina l-a intentat Televiziunii Române, contestând decizia concedierii sale. Tribunalul Bucureşti nu i-a dat însă dreptate vedetei, respingând acţiunea intentată de aceasta ca neîntemeiată. "Am făcut recurs. Restul n-am ce să zic, eu am drumul meu", a declarat Gianina.

În urmă cu mai bine de un an, imediat după ce lista persoanelor disponibilizaze de TVR a fost făcută publică, vedeta mărturisea: "Mă aflu pe lista de disponibilizaţi nu pentru că nu am trecut testele, ci pentru că nu m-am prezentat la selecţie în cunoştinţă de cauză. Regulamentul spunea că cei care nu se vor prezenta vor fi incluşi în mod automat pe lista celor disponibilizaţi".

Mai multe