S-a trezit cu ursul în bucătărie

25 iunie 2010 16:28   Actualitate
Ultima actualizare:

A crezut că hoţii îi sparg casa, dar a găsit un musafir nepoftit care a răvnit la mâncarea din bucătărie.

Andi Mihai, un salvamontist din Buşteni, a tras o spaimă soră cu moartea după ce s-a trezit, ieri dimineaţă, cu ursul în casă.

Venit din pădure, ursul înfometat a răsturnat tomberoanele din curte, dar resturile de mâncare nu l-au mulţumit.

A spart geamul casei şi a intrat în bucătărie, unde a făcut ravagii. Trezit din somn de zgomotul puternic, bărbatul s-a dus să vadă despre ce este vorba.

Musafirul nepoftit a făcut ravagii în bucătăria prahoveanului

A rămas şocat, când a văzut că la un metru de el stă un urs masiv. A apucat să fugă într-o altă cameră unde s-a baricadat şi a sunat la 112 pentru ajutor.

„Nu este prima dată când am astfel de probleme. Ursul a mai dat târcoale şi în alte nopţi, însă niciodată nu m-am gândit că va intra peste mine în casă", a spus Andi Mihai.

Cazul nu este singular în Buşteni. Acum câteva luni, o ursoaică a intrat în bucătăria de vară a unei femei şi i-a mâncat sarmalele din cratiţă.

Mai multe