S-a votat: Primăria Techirghiol joacă la Loto
Primarul din Techirghiol, Adrian Viorel Stan (foto), a iniţiat proiectul de hotărâre la începutul acestei luni, iar ieri a primit votul favorabil. Din cei 11 consilieri, 10 au votat pentru şi numai unul împotriva proiectului.
„Fiecare cosilier local a ales câte un număr. Doar numărul viceprimarului nu intră, pentru că schema biletului ne permite să alegem doar nouă cifre. Acestea sunt: 43, 21, 9, 11, 5, 4, 19, 35, 24", a declarat Adrian Stan.
Primul bilet, care va costa 200 de lei, va fi cumpărat astăzi. Stan nu a ales niciuna din cele nouă cifre de pe bilet. „Eu aş pune cifra 12, pentru că este numărul Apostolilor şi mi se pare că e semnificativ. Dar asta doar în condiţiile în care unul dintre consilieri s-ar retrage sau nu ar plăti suma stabilită", a explicat edilul.
Anastasia Mitrenga este unul dintre consilierii care a votat favorabil proiectul. „Am ales cifra 5 pentru că mă inspiră. Am mai jucat cu acest număr şi am câştigat", a precizat consilierul local. Singurul care s-a opus este consilierul local Iulian Constantin. Acesta s-a declarat împotriva proiectului, pe motiv că LOTO este un joc de noroc. „Aş fi fost de acord să donez bani din indemnizaţie pentru şcoli, săraci, nu pentru jocuri de noroc", a declarat Iulian Constantin.
Sumele câştigate la jocul de noroc vor co-finanţa proiectele amânate din cauza banilor. „Printre cele 23 de proiecte se numără şi construirea unui nou sanatoriu, dar şi pentru refacerea falezei dintre Techirghiol şi Eforie. Chiar dacă avem o şansă la un milion, vrem să profităm. Îţi joci şansa, oricum!", exclamă Stan.