Salariaţii CFR ce vor fi disponibilizaţi primesc între 12 şi 15 salarii compensatorii
Angajaţii CFR ce vor fi disponibilizaţi vor primi între 12 şi 15 salarii compensatorii, formate din ajutor de şomaj plus venit de completare, a declarat vineri Gheorghe Popa, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
"Guvernul a adoptat ordonanţa care stabileşte acest plafon. Practic, pentru cei care au o vechime în muncă de până la 15 ani se vor plăti 12 - 13 salarii compensatorii, pentru cei cu o vechime între 15 şi 25 de ani, 14 salarii, iar cei cu o vechime peste 25 de ani primesc 15 salarii compensatorii. Este vorba despre salariul mediu al angajatului disponibilizat", a spus Popa, conform Agerpres.
Popa a precizat că, în funcţie de vechimea fiecărui salariat, se va adăuga un venit de completare, astfel încât ajutorul de şomaj plus venitul în completare să nu depăşească salariul mediu pe economie, 1.300 de lei."Practic, dacă avea 1.000 de lei salariu, va primi pe lângă ajutorul de şomaj un venit în completare pentru a ajunge la 1.300 de lei, dacă avea 1.300 de lei salariu nu poate primi salarii compensatorii peste acest prag", a spus Popa.
Ordonanţa prevede că, dacă angajatul va refuza două oferte de angajare, acesta să rămână doar cu ajutorul de şomaj, iar dacă se angajează în mediul privat acesta va primi salariul de completare aferent vechimii în muncă.
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă - CFR Marfă SA va disponibiliza peste 6.000 de angajaţi, începând din primul trimestru al anului 2010.