Salariile bugetarilor se reduc cu 25%. Pensiile şi ajutorul de şomaj, cu 15%. Cum comentezi?

6 mai 2010 15:12   Actualitate
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi seara, la Palatul Cotroceni, măsurile decise cu FMI şi Banca Mondială: pensiile scad cu 15%, fondul de salarii pentru sectorul bugetar va scădea cu 25%, ajutorul de şomaj va scădea şi el cu 15%.

Citeşte şi:

Reacţii la anunţul lui Băsescu: «Vom ieşi cu toţii în stradă, ca în Grecia!»

"Fondului de salarii pentru tot aparatul bugetar din România va fi redus cu 25%. Până la finele anului şefii de instituţii au obligaţia de a selecta personalul, vor trebui să-i aleagă pe cei mai buni, astfel încât, din 2011, veniturile acestora să poată reveni la nivelul actual. Această măsură trebuie luată de la 1 iunie. În ceea ce priveşte pensiile: transferul a 1,7 miliarde de euro la pensii va fi menţinut de Guvern, dar ar mai trebui încă 500 de milioane de euro care nu există, este o previzibilă o reducere a pensiilor cu 15%. Ajutorul de şomaj se va reduce cu 15%. Toate salariile vor fi afectate cu 25%, inclusiv salariul minim pe economie", a declarat Traian Băsescu.

"Inclusiv salariul minim pe economie va scădea cu 25%. Salariul minim pe economie va fi considerat cel din sectorul privat. Dacă se ajunge sub 600 de lei, nu va scădea salariul minim. Guvernul îl va lăsa aşa cum e", a adăugat preşedintele.

TVA şi cota unică nu se modifică

Echipa de evaluare condusă de FMI şi Guvernul au avut în atenţie două variante, a anunţat preşedintele.

"Una era cea a neîncrederii, însemna creşterea TVA de la 19 la 24%, creşterea cotei unice de la 16% la 20% şi reducerea salariilor din sectorul bugetar cu 20% pentru a ne încadra în cheltuielile bugetare. A doua variantă era cea a încrederii: în care Guvernul să-şi continue programele de restructurare majoră", a declarat Traian Băsescu.

Preşedintele a declarat că sectorul bugetar a fost cel care nu a reacţionat până acum la criză. Dacă s-ar fi optat pentru varianta creşterii impozitelor,  povara crizei ar fi fost aruncată tot în spatele sectorului privat.

"În economia reală lucrează maxim 3 milioane de oameni, este cea care s-a restructurat puternic în 2009 şi 2010. Cel care nu a reacţionat corect la criză este statul. Statul român este ca un om gras care s-a căţărat în spatele unuia foarte slab şi subţirel, economia românească. Acest lucru nu mai este posibil", a afirmat Băsescu .

Subvenţiile vor fi reduse masiv

De asemenea, Guvernul va proceda la reducerea masivă a subvenţiilor iar banii recuperaţi vor fi alocaţi celor care au nevoie de sprijin financiar.

"Funcţionează 16 programe sociale, de la acordare de pamperşi până la venitul minim garantat, ele funcţionează atât de independent încât sunt persoane care acumulează 4-5 ajutoare din diferite programe. Toate cele 16 programe vor fi regândite astfel încât să nu devină sursă de venit fără muncă", a declarat Băsescu.

Citeşte şi:

Ministrul Muncii nu ştia de reducerea pensiilor!

Hossu: 35% din bugetarii cu salarii mici îşi vor pierde locul de muncă

BUGETAR: «O să muncim gratis»

Bugetarii vor primi, de la 1 iunie, mai puţini bani decât până acum, asta dacă nu vor fi daţi afară. Guvernul a decis să reducă fondul de salarii pentru bugetari cu 25 %.

„Chiar nu ştiu ce o să mai fac. Muncesc pe rupte, de ani de zile, iar acum o sa ajung să am un salariu de nimic. Am acum 2.000 de lei. Dacă îmi ia din ei încă 25%, o să îi drămuim şi mai mult”, spune Paula L., 55 de ani, tehnician dentar.

Pensionar: «Iar o să strâng cureaua!»

Pensionarii au fost luaţi pe sus de deciziile luate de Guvern. Mulţi dintre ei sunt speriaţi că vor strânge cureaua până când nu vor mai avea găuri.

„Nu e corect ce se  întâmplă. Am muncit atâţia ani şi am o pensie de 1.200 de lei. Dacă îmi scad 15%, ajung la 1.000 de lei. Şi-aşa făceam multe economii. De acum facem şi mai multe”, ne-a spus George Lupu, 60 de ani, un pensionar din Bucureşti.

ŞOMER: «M-au dat afară şi acum îmi iau şi şomajul?»

Nici şomerii nu scapă de reducerile stabilite de guvernanţi. Fondul de şomaj va fi scăzut cu 15%, astfel că sute de mii de şomeri nu vor mai primi de la stat cei 580 de lei.

„Am lucrat atâţia ani în fabrici şi uzine şi acum am ajuns să mă mulţumesc cu alea câteva milioane de la stat. Dacă îmi mai ia şi din aştia o să mor de foame, că de angajat nu ma vrea nimeni la vârsta mea”, oftează Victor, 45 de ani, şomer.

"Aceste măsuri vor împinge populaţia spre genocid, către o acţiune socială mai acută decât în Grecia", Bogdan Hossu, preşedintele “Cartel Alfa”

"Nouă, pensionarilor, mai bine ne-ar da Băsescu nişte cianură, să scape de noi, ca să nu mai fim o povară", Preda Nedelcu, preşedintele Federaţiei Pensionarilor

"Preşedintele să-i concedieze pe cei 11.000 de consilieri aduşi pe criterii politice şi să nu mai fure oamenii lui", Vasile Marica, preşedintele “Sed Lex”

Mai multe