Sămânţă de scandal la noul tronson de metrou
E bătut în cuie! În câţiva ani, vom putea ajunge în Drumul Taberei cu metroul. Dacă majoritatea bucureştenilor radiază de bucurie la aflarea veştii, sunt şi persoane care nici nu vor să audă de proiectul autorităţilor.
Este vorba despre cei care locuiesc chiar pe traseul Magistralei a 5-a, tronsonul I, Drumul Taberei-Universitate.
Ei se tem de faptul că vechile lor case s-ar putea prăbuşi din cauza trepidaţiilor provocate de metrou.
Elena Baban locuieşte pe strada Prelungirea Ghencea de când se ştie, iar acum a aflat că trenul îi va străbate curtea de la un capăt la altul.
"Au tot venit pe aici cu măsurătorile şi ne-au anunţat că, în curând, vor începe construcţia la metrou. Nu-mi convine. Asta ar însemna să pice casa peste mine, care este veche de 55 de ani. Mai bine mă expropriază", spune, revoltată, femeia.
Gheorghe Udrişte, directorul Metrorex, încearcă să-i calmeze pe oameni.
"S-au făcut studii de fezabilitate, iar locuinţele şi vecinătăţile nu vor fi afectate de lucrări".
Dacă Guvernul va da undă verde proiectului, construcţia Magistralei a 5-a va începe în a doua jumătate a anului viitor.