10 rețete de snacks-uri care nu îngrașă

12 septembrie 2018 16:52   Sănătate
Ultima actualizare:

Îți place să „ciugulești” câte ceva între mese? Cui nu-i place? Problema e că „ronțăielile” nu-ți provoacă doar plăcere, ci îți aduc și kilograme în plus. Un celebru nutriționist britanic, Rob Hobson, ne învață cum să „ciugulim” fără să punem kilograme pe noi. El ne recomandă zece rețete de snacks-uri care nu îngrașă, având maximum 200 de calorii. Iată care sunt acestea!

1. O felie de măr unsă cu unt de arahide sau migdale

„Ronțăiețile” pe bază de fructe și legume sunt sursă de vitamine, minerale și fitonutrienți, care protejează organismul de boli. Untul de arahide sau de migdale reprezintă grăsimi sănătoase, care îți vor da o senzație de sațietate pentru multă vreme.

2. Două linguri de iaurt slab amestecat cu fructe de pădure

Iaurtul conține Vitamina D, care ajută la absorbția calciului, folositor pentru oase. De asemenea, multe sortimente de iaurt conțin probiotice, bune pentru digestie. La rândul lor, fructele de pădure sunt bogate în vitamine.

3. Baton dietetic cu fructe și nuci

Verifică eticheta cu datele nutriționale și încearcă să alegi un baton cu grăsimi sănătoase, puțină sare și puțin zahăr. Fructele uscate conțin fibre, în timp ce nucile și semințele sunt bogate în grăsimi „bune”.

4. Lipie din grâu dur și hummus

Această combinație presupune multe fibre, care te vor ajuta să te simți sătul până la următoarea masă. Fibrele ajută, de asemenea, la o bună digestie și la menținerea florei intestinale în parametrii normali.

5. Unt de arahide/migdale pe o felie de banană sau biscuiți din secară

Bananele sunt o sursă bogată de Vitamina B6. Aceasta are rolul de a transforma mâncarea în energie, în interiorul organismului. Biscuiții de secară sunt o excelentă sursă de fibre.

6. Fulgi de ovăz cu lapte bătut

O variantă de „snacks” foarte bună, în cazul în care ați luat cina mai devreme și vi s-a făcut foame, mai ales că e o sursă bogată de fibre și proteine.

7. Supă de legume (300 ml)

Supa de legume conține vitaminele C, A, B6, magneziu și potasiu. Dacă adăugați linte și mazăre, veți avea un plus de proteine, fibre și minerale, precum fierul.

8. Pastă din jumătate de avocado, cu morcov și ardei roșu

Se știe că avocado este o sursă foarte bună de grăsimi sănătoase. Pasta de avocado amestecată cu morcov și cu fâșii de ardei roșu îți va ține de foame mult timp.

9. 40 g de brânză feta cu 2 turtițe de ovăz

Brânza e bogată în proteine și grăsimi care te ajută să te simți sătul. Turtițele de ovăz vin cu un adaos de fibre.

10. Smoothie de banană și unt de migdale

Este un snack perfect după ora de sport, deoarece are multe proteine și ajută mușchii să-și revină după efort. Conține, de asemenea, complexul de vitamine B, care ajută la producerea energiei în corp. Acest snack se face dintr-o banană, 200 ml de lapte neîndulcit de migdale, o linguriță de unt de migdale, un praf de scorțișoară și o linguriță de miere. Puneți toate ingredientele într-un blender și transformați-le în smoothie.

Mai multe