3 reguli pentru a preveni apariţia varicelor

23 aprilie 2016 20:08   Sănătate
Ultima actualizare:

Varicele, acele vene dilatate şi proeminente de pe picioare, nu sunt nici plăcute la vedere, nici sănătoase. Afectează aproximativ 50% din populaţia globului, majoritatea fiind femei. Se pot trata prin metode chirurgicale, însă cel mai sigur şi mai simplu este să le previi.

Varicele apar atunci când, odată cu înaintarea în vârstă, venele îşi pierd din elasticitate, iar valvele care permit circulaţia unidirecţională a sângelui nu-şi mai îndeplinesc funcţia şi astfel creşte presiunea intravenoasă. Deşi apariţia varicelor are o componentă ereditară, stilul de viaţă agravează şi el situaţia. Statul prea mult la birou, pe scaun, dar şi statul prelungit în picioare, obezitatea sau lipsa exerciţiilor fizice, folosirea pilulelor contraceptive, fluctuaţiile hormonale sunt alte cauze ale apariţiei bolii varicoase. „Eu le spun mereu pacientelor mele să fie atente la stilul de viaţă pe care îl adoptă. Cele mai multe probleme cu care ne confruntăm ţin de alegerile pe care le facem zi de zi, nicidecum de alţi factori externi. Astfel, există lucruri pe care ai putea să le faci ca să eviţi instalarea varicelor şi să poţi purta liniştită fustă scurtă în această vară”, spune dr. Vitalii Mironescu, specialist flebologie, care ne enumeră 3 reguli de urmat.

  • Mănâncă sănătos şi păstrează-ţi greutatea constantă. Este esenţial să-ţi menţii circulaţia venoasă stimulată dacă vrei să nu ai varice. Medicul recomandă o dietă echilibrată, bazată pe alimente bogate în fibre şi antioxidanţi naturali. Acestea, împreună cu exerciţiile fizice, ajută la protejarea şi menţinerea venelor elastice.
  • Mai uşor cu tocurile! Una dintre cele mai frecvente cauze care favorizează apariţia varicelor este presiunea exercitată constant asupra piciorului. Încălţămintea înaltă şi statul îndelungat picior peste picior îngreunează întoarcerea venoasă a sângelui. Astfel, venele se dilată şi, implicit, apar varicele. Ceea ce poţi face pentru a te feri de aceste probleme e să adopţi o poziţie mai relaxantă la birou şi chiar în oraş, şi să eviţi încălţările cu tocuri foarte înalte. “Nimeni nu spune să-ţi iei adio de la acele sandale cu toc pe care ai aşteptat toată vara să le porţi, însă ar fi indicat să alternezi zilele în care porţi pantofi înalţi cu cele în care porţi ceva mai relaxant, cu toc mic”, explică dr. Mironescu.

  • Fă sport săptămânal!  “Dacă alergi cel puţin o dată pe săptămână, muşchii de la picioare rămân în formă şi venele îşi păstrează elasticitatea, ceea ce înseamnă că şi sângele poate circula în sens bidirecţional fără probleme. În caz contrar, venele s-ar dilata şi s-ar inflama, formând varicele. Alergatul în parc, mai ales primăvara poate fi extrem de relaxant”, mai spune medicul. 

Cum se tratează

Există mai multe metode de tratament. Procedurile terapeutice includ Scleroterapia sub ghidaj ecografic, care poate ajuta la eliminarea a circa 80% din venele afectate. Se mai poate apela la chirurgia clasică (flebectomii) sau la chirurgia minim invazivă cu radiofrecvenţă sau cu laser endovenos.

Ştiai că...

  • Aproximativ 40% dintre femei şi 25% dintre bărbaţi suferă de boala varicoasă.
  • Afecţiunea apare şi la persoanele tinere de 20-30 de ani.
  • Nu este doar o problemă estetică, ci şi de sănătate. Varicele netratate pot duce la complicaţii cum ar fi: ulcerele de gambă, ruptura vericelor, tromboza venoasă (formarea unui cheag de sânge care poate ajunge la inimă), tromboflebita sau ulcerul varicos.
Mai multe