4 boli de piele care-ţi pot strica concediul

20 iulie 2014 20:37   Sănătate
Ultima actualizare:

Multe persoane au probleme cu pielea vara. Iată câteva afecţiuni mai puţin cunoscute care îţi pot afecta sănătatea şi îţi pot “distruge” concediul.

Dermatita de contact. Se referă la orice tip de afecţiune provocată de contactul cu plante şi produ­se alergenice, riscul fiind mai crescut când mergi cu cortul. Afecţiunea provoacă mâncărimi, înroşirea pielii, iar, în cazuri mai grave, băşici, urticarie şi inflamaţii. Tratează această afecţiune cu unguente cu hidrocortizon, care pot fi cumpărate de la farmacie fără reţetă. Dacă dermatita e mai gravă, medicul va prescrie medicamente cu steroizi.• Foliculita. Dacă faci sport în timpul verii îmbrăcat în haine strâmte şi din fibre sintetice, te expui riscului de a dezvolta foliculită. Aceasta este o infecţie bacteriană extrem de frecventă când se înregistrează la temperaturi ridicate şi se manifestă prin apariţia unor băşicuţe roşii la nivelul umerilor, coapselor şi feselor. Pentru prevenirea ei, fă duş şi schimbă-ţi echipamentul sportiv imediat după terminarea exerciţiilor fizice.• Infecţiile fungice. Cea mai frecventă infecţie fungică ce poate apărea în timpul verii este pitiriazisul versicolor. Se manifestă sub forma unor cruste apărute pe spate, piept şi gât. Cel mai simplu mod de prevenire a acestor infecţii fungice este igiena. Fă duş după activităţile sportive solicitante, mai ales dacă umiditatea din atmosferă este ridicată. Dermatologii recomandă folosirea săpunului cu zinc pirition, pentru a împiedica dezvoltarea micozelor. Dacă simptomele persistă, consultă medicul specialist.• Infecţia cu Molluscum Virus. Infecţia cu acest tip de virus este întâlnită mai ales în cazul copiilor care merg la piscină. Pentru prevenirea acestei infecţii, asigură-te că piscina este igienizată periodic şi fă duş imediat după ce ieşi din piscină. O igienă riguroasă este cea mai bună metodă de prevenire a infecţiei cu Molluscum Virus, dar şi a altor tipuri de infecţii bacteriene.

Mai multe