4 motive pentru care ar trebui să mănânci carne roşie
Carnea roşie ar trebui consumată mai des, sunt de părere specialiştii şi nutriţioniştii. În urma unor studii effectuate s-a constatat că acest aliment protejează inima, scade colesterolul “rău”, conţine vitaminele D şi B şi ajută organismul în lupta împotriva depresiei. Iată, potrivit revistei CSID, patru motive pentru care ar trebui să consumăm mai multă carne de vită şi oaie.
Este o sursă de vitamina B
Carnea roşie este o sursă bogată de vitamina B12, care este vitală pentru buna funcţionare a aproape fiecărui sistem din corpul nostru. Deficitul de vitamina B12 poate juca un rol în multe procese – de la procesul de îmbătrânire, tulburări neurologice şi boli mintale, la cancer, boli cardiovasculare şi infertilitate. Carnea roşie conţine, de asemenea, niveluri semnificative de alte vitamine B, inclusiv tiamina, riboflavina, acidul pantotenic, acidul folic, niacina şi vitamina B6. Este esenţială obţinerea acestor vitamine din alimente integrale, mai degrabă decât prin intermediul produselor alimentare prelucrate, iar carnea roşie este unul dintre cele mai simple moduri de a asigura un aport adecvat.
Aduce un aport semnificativ de vitamina D
Pentru persoanele care nu mănâncă peşte gras sau nu primesc o expunere directă la soare, carnea roşie poate contribui semnificativ la aportul lor de ansamblu al vitaminei D. Carnea roşie conţine, de asemenea, un metabolit de vitamina D numit 25 - hidroxicolecalciferol, care este asimilat mult mai repede şi mai uşor decât alte forme dietetice ale acesteia. În populaţiile cu expunere scăzută la soare, carnea roşie s-a dovedit a fi utilă împotriva rahitismului, o boală degenerativă osoasă cauzată de deficitul sever al vitaminei D.
Poate proteja inima
Atunci când 36 de persoane cu nivel ridicat de colesterol au urmat o dietă bazată în cea mai mare parte pe fructe, legume şi cereale integrale şi au mâncat în jur de 150 grame de carne de vită macră pe zi, nivelul lor de colesterol a coborât cu până la 10%, scrie cercetătorul Michael Roussell, Ph.D., în ianuarie 2012 pentru American Journal of Clinical Nutrition. Roussell atribuie constatările sale la profilul de grăsime unic din carnea de vită. Carnea de vită conţine două grăsimi – acid stearic, o grăsime saturată, şi acid oleic, o grăsime mononesaturată (găsită în uleiul de măsline). Acestea s-au dovedit a fi utile la îmbunătăţirea nivelului de colesterol.
Îmbunătăţeşte starea de spirit
Într-un nou studiu australian, femeile care au raportat consumul de 50 până la 100 grame de carne de vită sau miel pe zi au fost pe jumătate mai susceptibile de a avea depresie majoră sau de tulburare de anxietate, comparativ cu cele care au mâncat mai puţin de 50 de grame pe zi. ”Vita şi mielul, în Australia, sunt, de obicei hrănite cu iarbă, ceea ce înseamnă că în carnea lor este un conţinut mare de omega 3, aceasta fiind de ajutor împotriva anxietăţii şi depresiei”, spune autoarea Felice Jacka , Ph.D., de la Universitatea de Medicină Deakin.