6 secrete ale corpului tău

16 iulie 2013 13:58   Sănătate
Ultima actualizare:

De ce femeilor le e mai frig decât bărbaţilor?

Sexul frumos are o cantitate mai mare de grăsime corporală şi păstrează mai mult căldura în interiorul corpului. Asta ajută organele să fie în formă şi încălzite, dar nu şi extremităţile - iar atunci când îţi simţi mâinile şi picioarele reci, aşa se simte şi restul corpului. În plus, studiile arată că femeile au o rezistenţă mai mică la frig decât bărbaţii.

Atunci când sunt expuse la aceeaşi temperatură scăzută, vasele de sânge ale degetelor femeilor se contractă mai repede decât ale bărbaţilor şi de aceea îşi pierd culoarea repede.

Există cu adevărat „mirosul de om în vârstă"?

Da, dar la fel de bine există un miros distinctiv al persoanelor tinere, după cum arată un studiu recent. S+a descoperit că oamenii în vârstă au un miros mai puţin intens şi mai plăcut decât al persoanelor de vârstă mijlocie sau al tinerilor. Nu e exact răspunsul pe care îl aşteptai, nu?

Articulaţiile dureroase pot da o prognoză meteo?

Este posibil. Schimbarea barometrică poate fi o explicaţie: presiunea atmosferică scade deseori exact înainte de instalarea vremii rele. Această schimbare provoacă dilatarea ţesuturilor, ceea ce poate duce la umflături şi dureri.

Efectul nu are o intensitate mare, dar persoane care au artrită sau articulaţii inflamate pot observa diferenţa. În 2007, cercetătorii de la Universitatea Tufts au descoperit că la o scădere a temperaturii cu patru grade creşte nivelul durerii din genunchii persoanelor care suferă de osteoartrită.

De ce te ajută să-ţi ţii respiraţia atunci când sughiţi?

Se crede că dacă ţinem dioxidul de carbon în corp (şi nu îl expiră), asta ajută diafragma să se oprească din contracţii - cele care cauzează sughiţul. Când diafragma se contractă involuntar forţează o inspirare bruscă, care este oprită de epiglotă - un cartilaj elastic, care este localizat în gât, în spatele limbii. Această închidere cauzează sunetul de sughiţ.

De ce scoate stomacul sunete?

Poate fi din cauza sucurilor gastrice şi a contractării musculaturii stomacului, care se pregăteşte pentru masă. Pentru a evita aceste sunete jenante, care pot să apară când îşi e lumea mai dragă, mănâncă des mici gustări.

De ce transpiraţia de la subraţ miroase mai rău decât cea din alte părţi ale corpului?

Corpul tău are două tipuri de glande sudoripare - cele de pe braţe şi picioare secretă un amestec de apă şi sare. Dar glandele de la subraţ (la fel ca şi cele din zona inghinală) eliberează o substanţă uleioasă care atrage foarte mult bacteriile. Mirosul greu este dat de fap de bacteria care consumă acel ulei. 

Mai multe