6 sunete terapeutice, pentru echilibrul interior
Referindu-se la starea de sănătate, medicina chineză pune accentul pe energie. În opinia specialiştilor chinezi, atât lipsa de energie, cât și excesul acesteia în organism reprezintă cauza esenţială a bolilor. În această privinţă, înţelepţii chinezi susţin că, pentru a ne conserva echilibrul interior, trebuie să practicăm câteva exerciţii benefice stării de sănătate numite „poarta de aur spre fericire”.
În opinia specialiștilor chinezi, un exercițiu de acest fel ne ajută să fim în formă și să trăim mai mult și, de aceea ne recomandă să rostim, deseori, șase sunete cu efecte terapeutice. Cercetările susţinute de terapeuții chinezi au demonstrat că unele unde sonore contribuie la relaxare, iar altele stimulează funcţiile organismului. În acelaşi timp, şase sunete terapeutice reprezintă o tehnologie la îndemâna noastră, pe cât de simplă, pe atât de eficientă şi aceasta menţine starea de sănătate a organelor interne.
Terapia constă în pronunţarea fiecărui sunet de şase ori, în momentul când respirăm şi să vizualizăm organul pe care vrem să-l stimulăm: