7 întrebări și răspunsuri despre Helicobacter Pylori, bacteria pe care o are peste jumătate din populația lumii
Helicobacter Pylori este o bacterie rezistentă care se dezvoltă în stomac și pe care se presupune că o are aproximativ jumătate din populația lumii. Chiar dacă este destul de periculoasă, cauzând simptome digestive neplăcute, inclusiv ulcer gastric și duodenal, puțini o cunosc și o iau în serios. Sunt câteva lucruri pe care oricine trebuie să le știe despre H. Pylori, de la metodele de prevenție până la remediile care îi vin de hac.
E contagioasă?
Helicobacter Pylori se găsește peste tot în mediul înconjurător, în apă și pe majoritatea alimentelor. E extrem de contagioasă. Se poate lua prin folosirea în comun a tacâmurilor, prin mâncarea contaminată, prin apa consumată, chiar și după o masă la restaurant sau prin sărut. E destul de greu să ne ferim de ea, însă merită încercat.
Cum știu că am bacteria?
H. Pylori nu dă de fiecare dată simptome. Doar jumătate dintre cei care sunt infectați pot avea dureri de stomac sau arsuri abdominale, balonare, greață, lipsa poftei de mâncare și scădere în greutate. Infecția cu helicobacter mai poate da reflux gastroesofagian, respirație urât mirositoare, poate scădea sistemul imunitar, motiv pentru care la unele persoane apar coșuri pe față, se îmbolnăvesc mai ușor. Dacă ai vreun simptom din cele de mai sus sau doar vrei să verifici dacă ai sau nu bacteria, mergi la medicul gastroenterolog pentru un test (de scaun, de sânge sau testul respirator).
E periculoasă?
Prezența bacteriei nu este neapărat sinonimă cu boala și nu înseamnă că va da automat complicații. Unii nu au deloc simptome, alții au neplăceri gastrice, alții se trezesc direct cu ulcer.
Cum se tratează?
Ca orice bacterie, își găsește „nașul” în antibiotice. Însă medicii nu le recomandă de fiecare dată. Unii susțin că, dacă bacteria nu ne supără, nu e cazul să ne slăbim sistemul imunitar cu antibiotice de sinteză și să o lăsăm să vedem cum și dacă infecția evoluează, recomandând mai degrabă un tratament natural. Alți medici optează din prima pentru remediile naturale. Uleiurile esențiale (de cimbru, de cuișoare, de oregano, de mentă) sunt cele mai puternice antibiotice naturale, au efecte puternice asupra infecției, fiind, în același timp, prietenoase cu stomacul. Mugurii de plop, numiți și „propolisul vegetal”, au puterea de a reduce numărul microorganismelor potențial patogene, inclusiv H. Pylori. Lichenul de piatră inhibă și el dezvoltarea bacteriilor, având totodată efect de calmare a iritațiilor tubului digestiv. Ceaiurile medicinale de mușețel și gălbenele vin să protejeze stomacul, au efect calmant, cicatrizant, antispastic și bactericid.
Ce alimente sunt de evitat?
În timpul tratamentului, evită alimentele care stimulează secreția de suc gastric, precum cafeaua, alcoolul și băuturile carbogazoase. De asemenea, sunt de evitat mâncărurile iuți, foarte grase sau procesate (cârnați, șuncă...)
Ce se întâmplă dacă stau așa și nu mă tratez?
În primul rând vei suporta neplăcerile digestive de mai sus și transmiți mai departe membrilor familiei. Pe termen lung, H. Pylori cauzează gastrită, ulcer, chiar și cancer (rar). Trebuie să știi că bacteria persistă toată viața dacă nu e tratată.
Cum previi contaminarea?
Igiena riguroasă este cea mai bună metodă de prevenție. Ca dovadă, în țările sărace, suprapopulate, fără acces la apă potabilă, 90% din populație e afectată de această bacterie, în timp ce în țările dezvoltate o au doar 30% dintre locuitori. Având în vedere că se transmite pe cale orală, este bine să te speli pe mâini de fiecare dată când duci ceva la gură, să speli bine fructele și legumele, să nu bei apă de la orice țâșnitoare, să nu împrumuți paharul, sticla de apă sau tacâmurile, să speli dozele de bere sau de suc înainte de a bea din ele. De asemenea, nu lăsa câinii și pisicile să te lingă pe față pentru că și aceste animale sunt purtătoare ale bacteriei.