7 sucuri naturale care reduc colesterolul și îmbunătățesc circulația
În cazul în care ai nivelul de colesterol crescut, cura cu sucuri de fructe și legume poate face minuni, cu o singură condiție: să respecți toate indicațiile medicului.
Colesterolul „rău“ (LDL) este asociat cu risc sporit de accident vascular cerebral și infarct. Aflat în exces în organism, acesta se depune pe pereții vaselor de sânge care irigă și hrănesc organe vitale precum inima și creierul. Pentru scăderea concentrației sale, există câteva remedii din natură. Sucurile de fructe şi legume sunt o soluție la îndemână. Pentru a fi cu adevărat eficiente, ele trebuie consumate în cure pe termen lung, acompaniate de un stil de viață sănătos.
Sucul de mere are rol depurativ
Numeroase studii au arătat că mărul, consumat ca atare sau ca suc, este eficient pentru creșterea colesterolului „bun“ și pentru scăderea celui „rău“. Dacă bei zilnic o cană cu suc proaspăt de mere, cureţi sângele în mod natural. Pectina, care se găsește în coaja fructului, elimină toxinele, având un rol depurativ.
Sucul de kiwi și portocale este sursă de antioxidanți
Sucul combinat din cele două fructe este o sursă minunată de vitamina C, cu rol puternic antioxidant. Vitamina este ideală pentru a preveni şi controla depunerile de colesterol „rău“ (LDL) din sânge.
Sucul de struguri şi ananas fluidizează sângele
Acest suc este excelent pentru eliminarea toxinelor şi reducerea colesterolului „rău“ (LDL). Fluidizează circulația sangvină și previne bolile de inimă.
Sucul de ţelină, morcov și pătrunjel menține sănătatea arterelor
Pentru acest suc ai nevoie de un morcov, câteva fire de pătrunjel şi de o ţelină. Speli, cureţi şi tai toate ingredientele pe care le pui apoi în mixer. Bei un pahar de suc, în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol.
Sucul de ţelină, măr şi castravete tonifică inima
Ai nevoie de 3 mere, 1 castravete, câteva fire de pătrunjel şi de o ţelină. Speli fructele şi legumele, cureți merele şi le scoți seminţele. Tai castravetele rondele. Mixezi totul şi se bei un pahar pe nemâncate, zilnic, timp de o săptămână.
Sucul de varză și usturoi reduce colesterolul
Dacă ai un nivel crescut al colesterolului „rău“ (LDL), include cât mai des în alimentația ta varza și usturoiul. Poți prepara un suc din 2 căpățâni de usturoi, curățate, și o jumătate de varză de mărime medie, care se pun în mixer, după care se adaugă un pahar cu apă. Consumă sucul în fiecare dimineață, însă nu mai mult de o săptămână.
Sucul de portocală, măr, lămâie şi sfeclă te vitaminizează
Acest suc, care îți tonifică organismul și îți reface rezervele de vitamine, se face uşor, dintr-un măr mare, jumătate de lămâie, 2 portocale şi 1 sfeclă. Spală-le, curăţă-le şi taie-le bucăţi. Mixează şi bea zilnic câte o cană. Mărul şi lămâia sunt de bază în acest amestec, chiar dacă şi celelalte 2 ingrediente sunt remedii naturale excelente pentru scăderea colesterolului.