Adevărat sau fals?Uite ce trebui e să ştii despre miturile alimentare!
Trebuie să bem doi litri de apă pe zi
DEPINDE. Consumul de apă se raportează la vârstă şi greutate. O persoană, dacă nu a depus efort fizic, dacă nu stă în disconfort termic şi duce o activitate obişnuită, are nevoie de 30 de mililitri de apă pe kilogram corp pe zi.
Cu alte cuvinte, un individ care cântăreşte 50 de kilograme are nevoie de 1.500 mililitri de apă pe zi.
Legumele congelate nu au vitamine
FALS. Legumele şi fructele congelate îşi păstrează valoarea nutritivă, vitaminele şi mineralele, iar congelarea este cea mai bună formă de păstrare a lor în timp.
De exemplu, dacă nu mănânci în sezon afine, le poţi spăla, le împarţi în porţii cât să le consumi o dată şi le pui în congelator. Atenţie! Legumele şi fructele congelate îşi pierd din valoarea nutritivă dacă sunt decongelate, iar apoi recongelate.
Usturoiul ne protejează de răceală
ADEVĂRAT. Usturoiul este un antibiotic şi un antiseptic natural, reglează nivelul colesterolului şi normalizează tensiunea arterială.
Pentru a-şi face efectul pe deplin, înainte de a fi consumat usturoiul, ori se crestează cu cuţitul şi se înghite ori se frământă foarte bine înainte de a fi ingerat. Doar aşa se degajă substanţele care combat bacteriile şi virusurile.
Salata ne ajută să slăbim
DEPINDE. Salata ne ajută să slăbim dacă o consumăm fără maioneză, fără brânză, fără bacon. Este recomandat să folosim la prepararea ei puţin ulei de măsline.
Bananele îngraşă
FALS. Bananele consumate cu moderaţie, fără a exagera, nu îngraşă. Dimpotrivă. Sunt chiar foarte indicate. Ele trebuie mâncate pe stomacul gol şi conţin potasiu, magneziu, au efecte benefice pentru inimă şi sistemul nervos.
Laptele ajută la asimialrea calciului
FALS. Laptele nu trebuie consumat mai mult de jumătate de litru pe zi. Calciul îl asimilăm din iaurt şi chefir, nu din lapte.
Laptele este doar hiperproteic şi greu de digerat. Dacă îl consumăm, trebuie să-l bem pe stomacul gol şi în nici un caz nu trebuie să-l asociem cu cereale! Mâncaţi iaurt cu cereale.
Oul fiert tare este indigest
ADEVĂRAT. Oul fiert este indigest şi nehrănitor. Nu acelaşi lucru se poate spune despre oul moale, oul ochi, oul jumări sau omleta care nu este răscoaptă. Oul fiert tare conţine fier care trece întor-o formă toxică pentru organism, de aici şi mirosul specific.
Sucul natural e cel mai sănătos
FALS. Doar fructul este sănătos. Sucul are un indice glicemic foarte ridicat. De exemplu, un pahar de suc de portocale se obţine din stoarcerea a cinci portocale. Astfel, se înlătură pulpa fructului care este foarte sănătoasă şi se consumă sucul, format din zahăr şi apă.
«Atenţie la produsele marcă proprie!»Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
Atenţie atunci când cumperi produse marcă proprie! Magazinul care comercializează astfel de alimente cere producătorului să fabrice produse cât mai ieftine. Astfel, fiind foarte ieftine, sunt şi de calitate îndoielnică, ingredientele sunt de slabă calitate.
Mai bine cumperi o cantitate mai mică dintr-un produs mai scump şi mai bun, decât să cumperi o cantitate mare dintr-un produs ieftin şi prost. În străinătate, se întâmplă tocmai invers: produsele costă mai puţin dar sunt la fel de bune ca şi cele ale marilor branduri.