Adio, oase rupte! Eu beau trei căni de ceai negru pe zi
Experţii australieni de la Spitalul Sir Charles Gairdner din Perth şi cei de la Royal Perth au descoperit că ceaiul negru are un efect miraculos asupra oaselor. Dacă bem 3 căni pe zi, riscul de entorse şi fracturi scade cu peste 33%.
Au fost studiate 1.200 de femei cu vârste cuprinse între 50 şi 70 de ani de-a lungul a zece ani şi s-a descoperit că, în cazul celor care consumau regulat ceai, problemele produse de osteoporoză erau practic inexistente. Nu la fel au stat lucrurile în cazul femeilor care consumau rar sau deloc ceai negru. Flavonoidele şi antioxidanţii din compoziţia ceaiului fixau mai bine calciul în oase şi le dădeau un plus de rezistenţă.
În plus, întăresc articulaţiile şi reduc riscul fracturilor de şold cu până la 40%. Este nevoie de doar două săptămâni de “tratament” cu trei căni de ceai pe zi pentru ca efectele să se facă simţite. După o lună, antioxidanţii din ceai încep să întărească sistemul imunitar, să ajute metabolismul şi să mărească rezistenţa organismului la boli.
După o jumătate de an, efectele se vor face simţite şi asupra tenului, încetinind procesul de îmbătrânire. Dacă în mod normal, osteoporoza apare la una din trei femei şi respectiv la unul din 12 bărbaţi, în cazul consumatorilor de ceai „boala oaselor fragile” se instituie mai greu. În plus, ceaiul negru ajută bolnavii de diabet 2 şi reglează nivelul de zahăr din sânge şi tensiunea.
Specialiştii britanici recomandă servirea ceaiului negru sub formă de infuzie în doze de 200-250 de ml.