Află cele mai întâlnite mituri despre pâine

6 mai 2012 14:04   Sănătate
Ultima actualizare:

Pâinea îngraşă, nu conţine vitamine şi doar anumite sortimente conţin fibre. Adevărat sau fals? Află care sunt cele mai frecvente mituri!

Nu conţine proteine de calitate

Adevărat şi fals: Cerealele nu conţin procentele ideale de aminoacizi necesari pentru ca organismul să sintetizeze proteinele.

Dar atunci când pâinea este combinată cu o altă sursă de proteină vegetală, cum sunt legumele deshidratate, sau cu proteină animală (lapte, ouă, carne, peşte), acestea se completează perfect.

Îngraşă

Fals: În urmă cu 30 de ani, oamenii credeau că pâinea îngraşă.

Dar ceea ce îngraşă, de fapt, este excesul de unt, brânză, maioneză sau mezeluri cu care asezonăm felia de pâine.

Consumată la fiecare masă a zilei, pâinea face parte dintr-o alimentaţie echilibrată.

Nu oferă vitamine

Fals: Pâinea conţine, în principal, grupa de vitamine B (cu excepţia vitaminei B12).

Cu cât se foloseşte mai multă făină integrală, cu atât conţinutul de vitamine B din pâine este mai mare.

Doar cea integrală e bogată în fibre

Fals: Toate tipurile de pâine, inclusiv pâinea albă, conţin fibre.

Dar cu cât făina utilizată este mai puţin procesată, cu atât conţinutul de fibre al pâinii este mai mare.

Are mai multe calorii decât cerealele

Fals: Unele cereale conţin o cantitate semnificativă de zahăr sau lipide adăugate.

Pâinea este cea mai bună alegere, deoarece chiar consumată cu dulceaţă sau gem, conţine mai puţine calorii şi furnizează energie fără calorii în exces.

Mai multe