Ai probleme cu digestia? Bea un pahar cu suc de morcovi pe zi!

4 decembrie 2011 14:55   Sănătate
Ultima actualizare:

Specialistul Click!, dr, Ovidiu Chiş, expert în medicina tradiţională indiană, ne dă astăzi câteva sfaturi pentru a combate una dintre cele mai frecvente neplăceri digestive, sindromul de colon iritabil.

Simptomele acestui sindrom, precum, balonarea, durerile abdominale, constipaţia sau, dimpotrivă, balonarea, ne pot complica foarte mult existenţa.

Iată câteva reguli simple, care ne vor ajuta să evităm problemele digestive.

- Evitaţi consumul de alcool, de băuturi prea reci sau prea fierbinţi.

- Consumaţi o cantitate suficientă de lichide.

- Păstraţi un orar fix pentru mese. Încercaţi să evitaţi mesele copioase şi ingestia rapidă.

- Faceţi mişcare cel puţin jumătate de oră pe zi. Cel mai indicat ar fi să ieşiţi la plimbare după cea mai copioasă masă a zilei.

- Evitaţi fumatul şi faceţi băi calde.

- Aveţi grijă să consumaţi o cantitate suficientă de fibre şi limitaţi alimentele grase, laptele şi crudităţile.

Iată alimentele pe care ar trebui să le evitaţi pentru a nu declanşa sindromul de colon iritabil:

- alimente bogate în reziduuri care balonează (fructe crude în cantităţi mari, legume);- alimente preparate cu grăsime în exces (vegetale şi animale);- băuturi carbogazoase sau răcoritoare sintetice (balonează şi produc diaree);- alimente bogate în lactoză (lapte) sau cu potenţial laxativ (cafea);- alimente iritante (usturoi, hrean, ardei iute, chili, ketchup iute);- alimente acide sau care fermentează (bulion, brânzeturi fermentate);

Alimentele indicate sunt pâinea prăjită, orezul, grişul, brânza de vaci, ceapa, morcovul, bananele, merele rase, gutuile, o linguriţă de ulei presat la rece, puţină sare, caş.

Sunt permise piureurile de cereale şi legumele, mai ales cartofii cu unt. Se recomandă, de asemenea, un pahar cu suc de morcovi pe zi.

Mai citeşte:

Seminţele de in, bune la digestie

Piperul, bun pentru digestie

Conservele de iarnă ne feresc de infecţii

Mai multe