Ai probleme cu stomacul? Uite cum te tratezi vara!

3 iulie 2017 20:27   Sănătate
Ultima actualizare:

Odată cu venirea anotimpului cald apar o serie de probleme digestive, declanşate de temperaturile extrem de ridicate, care favorizează înmulţirea microbilor. De la tulburări de tranzit, indigestie sau toxiinfecţii la balonare şi senzaţie de arsură, remediile naturiste sunt la îndemână şi eficiente.

Indigestia se manifestă prin balonare, senzaţie de greaţă, arsuri, colici abdominale

În ajutor vin plantele care contribuie la absorbţia gazelor şi calmarea durerilor: fenicul, roiniţa, muşeţel, mentă, chimen, cimbru, busuioc, frunze de rozmarin. Tratamentul se poate lua astfel: 2-3 căni/zi de ceai neîndulcit; tinctură (30-40 de picături, de 2-3 ori/zi, dizolvate în apă sau ceai); capsule.

Digestie

Ghimbirul calmează arsurile gastrice, senzaţia de greaţă şi voma. Se consumă sub formă de ceai preparat din rădăcină rasă sau pulbere adăugată în limonadă. Pentru îmbunătăţirea digestiei pot fi utilizate şi capsulele ce conţin enzime digestive. Cărbunele medicinal are acţiune carminativă, absoarbe gazele şi toxinele, îmbunătăţeşte digestia.

Diaree şi constipaţie

Tulburările de tranzit apar în special în concedii, aşa-zisa diaree sau constipaţie a călătorului. În ambele situaţii se pot utiliza probioticele. În caz de diaree: mentă, muşeţel, creţişoară, coada-şoricelului, scoarţă de salcie, două-trei căni/zi de ceai neîndulcit. Pentru copii, pudra de roşcove face minuni. În caz de constipaţie: socul - ceai sau tinctură; aloe - suc sau capsule; ceai din scoarţă de cruşin, rădăcină de lemn-dulce.

Toxiinfecţia alimentară e o afecţiune acută, caracterizată prin colici abdominale, diaree, vomă şi febră

Este cauzată de consumul de alimente contaminate, cel mai frecvent cu bacterii, cu virusuri, paraziţi. Se recomandă: ghimbir şi anghinare contra vărsăturilor; mentă şi muşeţel pentru calmarea colicilor şi inhibarea diareii; pentru efect antiseptic şi antidiareic coada-racului, creţişoara, sunătoarea; cimbru, cimbrişor, busuioc, cu efecte antiseptice, antispastice şi carminative.

Infecţie

În paralel, trebuie crescută capacitatea de luptă a organismului cu infecţia: echinacea, propolis, amestec de uleiuri esenţiale (mentă, cimbru, cuişoare, lămâie, lavandă). Importantă este şi alimentaţia. În primă fază, hidratarea – supă de morcov, dovlecel, ţelină, zeamă de orez fiert puţin sărată, plus ceaiuri; ulterior, regim (supă cremă de morcovi, orez cu morcovi, brânză proaspătă, covrigei uscaţi şi grisine), apoi măr copt, banană, carne fiartă de pui sau curcan de ţară, conform www.farmaciata.ro.

Mai multe