Ai probleme de mobilitate? Mergi pe bicicletă!

25 august 2021 20:53   Sănătate
Ultima actualizare:

Mişcarea este esenţială pentru prevenţia apariţiei afecţiunilor, fiind mult mai important de prevenit apariţia bolilor, decât de tratat. Astfel, mersul pe bicicletă este o activitate fizică plăcută şi distractivă, dar şi benefică pentru problemele articulare şi pentru mobilitate.

Bicicleta, indicată şi persoanelor obeze

Mersul pe bicicletă este o activitate distractivă care produce mai mulţi hormoni ai fericirii: serotonina, dopamine, oxitocina şi endorfinele. „În principiu nu există contraindicaţii absolute pentru mersul pe bicicletă. Există contraindicaţii relative, dar acestea sunt de bun-simţ. Adică, dacă ai o boală cardiovasculară gravă sau neechilibrată, tensiune dezechilibrantă etc., ar fi bine să reglăm aceste probleme de sănătate şi doar apoi să facem mişcare mai intensă”, explică dr. Codruţa Cioponea, medic specialist Medicină Fizică şi de Reabilitare. Mersul pe bicicletă este mai indicat decât alergarea în cazul persoanelor supraponderale sau obeze, pentru că stresul mecanic asupra articulaţiilor este mai mic. Dacă intervine o oboseală mare, cu senzaţia de sufocare sau durere în piept, este clar că e nevoie de o pauză. Dacă durerea în piept persistă sau este recurentă, atunci este nevoie să vă adresaţi unui medic pentru un consult mai amănunţit.

Beneficiile asupra articulaţiilor şi musculaturii

Mersul pe bicicletă este benefic pentru musculatură pentru că ajută la tonifierea ei. De asemenea, are un efect benefic asupra sistemului cardiovascular, crescând fitnessul cardiovascular şi antrenând capacitatea de efort. Mai mult, mersul pe bicicletă îmbunătăţeşte şi capacitatea de coordonare.

De ce criterii ţinem cont atunci când alegem bicicleta

„Din punctul de vedere al biomecanicii, astfel încât articulaţiile genunchilor să fie în siguranţă şi să exercităm un stres mecanic cât mai mic, ar trebui ca şaua bicicletei să se afle la nivelul şoldului. Pe de altă parte, menţinerea îndelungată a unei poziţii foarte aplecat în faţă, cu curbarea spatelui, poate să ducă la apariţia durerilor lombare”, mai spune specialistul.

Mişcarea previne multe afecţiuni

Mişcarea de orice tip – de la mersul pe bicicletă până la plimbări pe jos, alergare, înot etc. – e benefică în multiple afecţiuni. Are efect benefic asupra metabolismului, pielii, sistemului nervos central, asupra creierului, asupra sistemului cardiovascular şi al inimii, asupra musculaturii şi oaselor. Totodată, mişcarea îmbunătăţeşte starea de bine. „Sunt nenumărate studii ştiinţifice care arată cât de extinse sunt beneficiile mişcării. Nenumărate ghiduri indică mişcarea ca formă de tratament pentru controlul şi tratamentul unei palete largi de afecţiuni: de la obezitate până la tratamentul depresiei moderate”, spune dr. Codruţa Cioponea, conform csid.ro.

Mai multe